Apariții WOW! Vedetele au purtat peruci blonde la aniversarea Sungate Studio!
Cele mai iubite vedete din showbiz au participat la evenimentul aniversar al Sungate Studio, oferind apariții de neuitat. Întrucât tema petrecerii a fost Blonde Ambition Party, multe din celebritățile invitate au purtat peruci blonde. Andreea Marin a uimit audiența cu o schimbare de look surprinzătoare. A purtat o perucă din păr natural, în nuanța blond nisipiu. La fel a procedat și Adina Halas, alegând o nuanță asemănătoare. Raluca Bădulescu a optat pentru un look diferit, renuntând la blond și purtând o perucă brunetă de la Sungate Studio. Emily Burghelea, fosta concurentă de la Bravo, ai stil, a ales o perucă în nuanța blond platinat.
Acestora li s-au alăturat alte vedete îndrăgite precum Anca Serea, Adelina Pestrițu, Lora, Andreea Bănică, Cătălin Botezatu, Adina Buzatu, Andreea Antonescu, Andreea Perju, Ela Crăciun, Ellie White, Oana Roman, Xonia, Jorge, Paula Chirilă, Ada Condeescu, Denisa Tănase, Raluca Tănase, Diana Bișinicu, Maria Radu, bloggeri și influenceri din mediul online.
Cu toții au sărbătorit împlinirea a șapte ani a salonului de înfrumusețare din Dorobanți, unde își întrețin imaginea multe vedete din showbiz.
Petrecerea Blonde Ambition a avut loc într-un cunoscut local din Herăstrău, ce a fost decorat special pentru această ocazie cu elemente aurii strălucitoare. Invitații s-au fotografiat la panoul creat din cortină aurie și au putut descoperi insule speciale cu serviciile Sungate, inclusiv tipurile de extensii și peruci pentru care salonul este apreciat.
Mai mult, multe din vedetele invitate au purtat rochii de seară elegante Sungate Vogue.
Momentul special al serii l-a reprezentat proiecția unui film aniversar în care Anca Serea, Anda Adam, Andreea Bălan, Roxana Ciuhulescu și Emily Burghelea prezintă ritualul lor de înfrumusețare probând extensii și peruci Sungate Vogue. Proiecția filmului a fost urmată de un concert live oferit de Andreea Bănică și de prezentarea tortului aniversar Sungate.
Tendințe 2019 explicate de specialiștii Sungate
Culoare
Alexandra Dumitru (Manager Sungate): “Rozul este una dintre tendințele pe care le vom vedea cel mai mult în acest an în materie de culori de păr. Printre cele care l-au abordat deja se numară Kylie Jenner și Kim Kardashian. Rozul este purtat cu accente blonde, astfel încât efectul asupra părului este similar cu aurul trandafiriu.
Culoarea platinei este la modă în ultimii ani, iar în 2019 ia o amploare și mai puternică. O altă tendință este părul de platină și rădăcina neagră astfel încât, pe măsură ce crește părul, să nu se sesizeze foarte mult diferența.
Culoarea cenușie este, de asemenea, o tendință pentru anul 2019, deși am văzut-o și în ultimii ani. Ca și în cazul platinei, este nevoie de rădăcina culorii naturale, astfel încât să nu existe un salt mare de culoare cu sprâncenele și, în plus, nu trebuie să mergem la coafor atât de des.
Ciocolata intensă va fi una dintre culorile la modă pentru iarna 2019 – 2020. În ultimele luni tonurile de culoare maro au fost una dintre cele mai populare tendințe”.
Coafuri
Amalia Săndulescu (Manager Sungate): „În materie de coafuri, cool, glitter, extravagant sunt cuvintele care descriu cel mai bine tendinţele în materie de hairstyle pentru anul 2019. Sclipiciul, în inserţii mici, printre agrafe, perle sau în pudră poate fi accesoriul perfect mai ales dacă vorbim despre evenimentele festive.
Recomandăm și “wet look” , pentru un aspect de păr ud, pus în valoare cu agrafe aurii. Coafura poate fi asortată cu un machiaj conturat de un fard de pleoape sclipitor, o dungă impunătoare pentru a evidenţia ochii şi un ruj mat intens.
Părul foarte lung este “accesoriul” care câștiga locul 1 deliberat în tendintele anului 2019. Îl putem obține cu ajutorul extensiilor sau cu ajutorul perucilor din păr natural sau din fibră acrylică”.
Extensii
Alexandra Dumitru (Manager Sungate): “De regulă, există patru moduri principale de prindere a extensiilor:
- extensii de păr cu clipsuri (tipul clip-on) – acestea sunt destul de ușor de folosit și nu necesită ajutorul unui stilist;
- extensii de păr cu adeziv – de regulă se folosesc adezivi pe bază de cheratină sau pe bază de ceară, rezultând extensii rezistente;
- extensii cusute – pentru o astfel de metodă este nevoie de ajutorul unui specialist;
- extensii din pene – sunt foarte la modă în ultima perioadă și se remarcă prin varietatea de culori”.
Peruci
Alexandra Dumitru (Manager Sungate): “Perucile au fost, din cele mai vechi timpuri, considerate accesorii de înfrumusețare. Calitatea lor s-a îmbunătățit radical mulțumită avansului tehnologiei. Aspectul lor în prezent este foarte natural și sunt foarte ușor de aplicat. Suntem de părere că fiecare dintre noi ar trebui să dețină măcar perucă pentru a putea recurge rapid la o schimbare de look, atunci când se dorește, fără a mai fi nevoie să ne vopsim în altă nuanță ori să adoptăm o altă tunsoare. O perucă de calitate te poate ajuta să fii mereu surprinzătoare, originală, să ai apariții memorabile. Se poartă perucile cu fir lung și drept, în nuanțe îndrăznețe precum roz, gablen, mov, neon”.
SUNGATE STUDIO s-a lansat în anul 2012 ca și studio de bronzare, dezvoltându-se pe parcurs ca și salon ce oferă servicii de coafor, extensii din păr natural, make-up, cosmetică, precum tratamente cu caviar sau diamant, epilare definitivă laser, montare gene false fir cu fir, extensii de gene tehnică japoneză. De 7 ani, SUNGATE a devenit ambasador al celor mai exclusiviste branduri de extensii din păr natural din lume. Este unic pe piața din România în ceea ce privește extensiile și perucile naturale și din fibră termorezistentă.