Emil Nedelea CĂRĂMIZARU: STIHURI PENTRU DUMNEZEU

ÎN NOAPTEA ÎNVIERII

În noaptea Învierii lumina e de Sus,
Din candele celeste picură untdelemn
Pe frunțile creștine ce-așteaptă pe Iisus
Cu suflete unite în chip solemn…
Hristos a Înviat! Răsună-n cer și pe pământ
Și universu’ întreg respiră a mântuire,
Iar harul peste har se-mbracă în nou veșmânt,
Căci viața este acum făr’ de-asfințire!
Lumină din lumină – e noaptea cea mai sfântă!
Citește bucuria pe chipul tuturor,
Transfigurată-n cuget, natura preacuvântă :
Hristos a înviat! În noaptea cea mai sfântă…

ÎNTRE GÂNDURI ȘI CUVINTE

Între gânduri și cuvinte
Rugăciunea e fierbinte,
De la inimă la minte
Treptele-s acuma sfinte…
De la vorbă pân’ la faptă
Drumul vieții se îndreaptă,
Cugetul ți se deșteaptă,
Căutând credința dreaptă…
Din apus și până-n zori
Nopțile-s numai culori,
Privirea plină de flori,
Cu îngerii ști să zbori…
De la tine pân’ la Cer
Poți iubi în sfânt mister,
Căci nădejdea e de fier,
Dumnezeu ți-e partener…

CHEMAREA SFÂNTĂ

Trec zile și nopți peste țară
Și duhuri vrăjmașe strecoară,
În inimi târâte prea jos,
Coroane de spini spre Hristos.
Trec zile și nopți peste lume
Și duhuri străine anume
Arată noroiul drept perle
Și păsări de pradă prin mirele.
Trec zile în zori peste sfinți
Și-n lacrimi curate-fierbinți,
Ne chemă duios la credință
În inimi mai multă căință….
Trec clipe și ani peste noi,
Cu soare, furtuni și cu ploi,
Iar Domnul cel Mare ne spune acum:
Fugiți de păcat și luați un nou drum!

LUMINĂ CALDĂ

Lumină caldă din ceruri senine
Cu porți ce curg duios prin multe stele,
Ce-alungă întortocheatele desene
Din ochii văzătorilor de rele…
Lumină caldă pe la colțul ierbii
Din lacrimi ce au fost uitate-n univers,
Căci sori din multe zări sunt numai albii
Ce poartă gândul într-un nou demers…
Lumină caldă dinspre răsărituri,
Unde și norii se topesc în soare,
Speranțele se întorc în infinituri
Plecând abrupt acum de la strâmtoare…
Lumină caldă și dinspre apusuri,
Căci scăpătatul intră în dimineți,
Credința-și ia acum multe răspunsuri-
Lumină caldă pentru atâtea vieți…

IMNUL SFINȚILOR BRÂNCOVENI

Cu mâinile deschise către Cer,
Stă Brâncoveanu pe eşafod, cu inima de fier,
Înconjurat de-un brad şi patru stejărei
Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey…
E miezul lui Gustar la Ţarigrad
Şi Marele Vizir e în jihad,
Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,
Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…
Astăzi e ziua sfântă a Preacuratei Maici,
Iar îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci
Ca să-i primească pe Brâncovenii mucenici,
La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis…
Iar Vodă Brâncoveanu cu glasul ca de tunet
Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet,
În toată Europa şi-n mândra Românie
Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie…
Hristos le este viaţa şi calea-n nemurire
Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,
Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,
Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…
Călăul hâd loveşte cu barda-i mişelească
Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă
Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,
Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte…
Şi prinţul cel mai mare pe nume Constantin
Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,
Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,
Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus…
Ştefan cel erudit cu mintea-i lustruită
Priveşte lin seninul cu fruntea miruită,
I se deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,
Cu braţele deschise se ţine să nu cadă…
La rând urmează Radu cel voinic,
În dragoste frumoasă el s-a logodit,
Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,
Hristos îi dărui cununile cereşti…
Iar Mateiaş, cu chip frumos de îngeraş,
Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,
Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe
Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute…
De-atâta sânge curs pe caldarâm
Pe-obrazul crudului tărâm,
Îşi vede frăţiorii-trupuri făr’de cap,
Stând la picioarele hainului arap…
Dar glasul Brâncoveanului acuma se ridică
Spunând lui Mateiaş să nu îi fie frică,
Nicicând vreun Basarab nu şi-a trădat credinţa sfântă
Şi pentru Dumnezeu primesc jertfelnica osândă…
Iar bietul copilaş cu ochii de safir
Primi povaţa părintească cu lacrimi ca de mir,
Cu glasul îngeresc ceru acum să moară
Pentru Iisus Hristos şi pentru mândra-i ţară!
Tiranul de sultan dădu crudă poruncă,
Iar Mateiaș sublim spre Ceruri urcă…
Cu frăţiorii lui şi sfetnicul cel drag,
Pe Vodă Brâncoveanu, în Rai l-aşteaptă-n prag…
Bătrânul Principe priveşte împrejur
Căci marea-n Iali Kioşc se tânguie-n azur,
Și ceru-n depărtare pare purpuriu
Iar sângele pe eșafod e străveziu…
Pe prinţişorii săi îi mângâie tăticul,
Cu dreapta-i ca un sceptru le-alungă acuma chinul,
Pe devotatul sfetnic îl binecuvântează,
Prin sânge de martiri în Duh Sfânt se salvează…
Satârul ticălos loveşte iară
Şi capul Brâncoveanului călăul îl separă,
De trupu-i falnic ca un chiparos
Îmbrăţişându-şi fiii pe eşafodul sângeros…

***
Într-un turn jilav şi sumbru ca şi loc pentr-un sihastru,
Plânge-o mamă îndurerată cu un chip de alabastru…
E Maria Brâncoveanu, sfântă mamă şi soţie,
Rugăciunea îi e viaţa trăită-n cuvioşie…
Strig-acuma către Cer chemându-L pe Duhul Sfânt,
Să-i primească azi feciorii, soţul şi pe sfetnicul cel blând,
În meleagul fericirii şi al Soarelui de Sus,
Căci ei sunt de-acu-nainte mucenicii lui Iisus…

***
Cât vor dăinui pământul, Carpaţii şi Dunărea
Brâncovenii ne sunt fruntea, curajul şi inima,
Ei rămân pe veci creştini şi candele aprinse-n Cer,
În Biserică lumini şi în ţară sfânt drapel….

COLINDUL COPILĂRIEI

Colind prin nămeții ce duc pân’ la cer,
Colind prin zăpezi din flori ca de meri,
Colind prin colinde ce-mi vorbesc despre ierni,
Despre iernile sfinte uitate de vremi…
Colind prin colindul ce mă face iar prunc,
Colindul ce mă ține de mână copil,
Cu trupu-mi firav ca un fulg,
Cu ochi-mi lucioși de safir…
Colindele sfinte m-aduc la izvor,
Acolo unde ninge cu dor,
Cu dor de copil ce vestește de zor
Pe pruncul Iisus în dulce fior…
Colind peste case cu hornuri și fum,
Colindul mă ține pe drum…
Pe drumul ce duce acasă-n pridvor,
Acolo m-așteaptă mama cu dor…
În prag mă sărută pe frunte ușor
Și-mi spune să intru-n odaia cu flori,
Cu flori dalbe de-atâtea ninsori,
Băiatul mamei fecior…

LUMINĂ LINĂ

Aprinde Doamne rugul iubirii în lume,
Lumină lină în inima ei,
Candelă din Soare sfântă și blajină,
Candelă din Lună, o sfântă lumină…
Pune degetul Tău pe inimile celor ce plâng,
Lumină lină peste trupul lumii,
Oprește Tu viscolul din mintea celui nătâng
Și crivățul ce bate prin inimi …
Învață-ne Doamne cum să vedem Cerul,
Lumină lină ca-ntr-un suav amurg,
Mai dă-ne din pâinea cea dulce ca raiul,
Mai dă-ne din vinul cel viu și preasfânt!
Deschide-ne ochii- vrem să vedem raiul,
Lumină lină ca să Te privim…
Mai dă-ne din harul ce satură sufletul,
Mai dă-ne iubire, ca să Te iubim…

NECTARUL BISERICII

Florile inimii ți le aduc ca jertfă Doamnă,
Jertfelnic este sufletul meu,
Iar ochii mei smeriți acum ți se închină,
Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu!
Nectarul Bisericii ești tu,
Mireasmă de flori după ploaie
Ești candelă aprinsă ce curge-n șiroaie,
Spre lumea rănită de atâtea războaie…
În zâmbetul pruncilor te zăresc
Și-n lacrima celor sărmani,
Ghirlande de îngeri în spațiul celest
Îți cântă cu glasuri de nori diafani…

URARE

Să-ți fie viața precum e cerul dimineața,
În luna lui cuptor
Când munții gem de dor,
Când marea-i un covor…
Să-ți fie mintea precum e cerul fără nori,
În nopți de-a lui Gerar
Cu stele de cleștar,
Când noaptea dă pe jar…
Să-ți fie inima ca roua lui florar,
Pe câmpuri de muștar
Din frunțile de deal
Ce nu au nici un mal…
Să-ți fie crezul
Cu vârful către Cer,
Privirea doar un țel
Și pasul plin de zel!
Să dai în mintea florilor de primăvară,
Să râzi cu florile din vară,
Să cânți romanța florilor de toamnă,
Și flori de zurgălăi să te tot ningă-n iarnă…
Să ai mereu privirea întoarsă către Cer,
Iar soarele să te îmbrace în flori de meri,
Și stelele să-ți cânte ler din ler,
Să nu ai drumul vieții cu poveri…
Și să-ți colind din loc în loc,
Pe la portiță flori de busuioc,
Iar drumul vieții să-ți fie doar cu rod,
Să n-ai pe la răspântii nici un nod…

ÎNTR-O ZI…

Într-o zi te va luat îngerul Domnului
Ca să-ți arate Cine ești
Și Ce poți fi…
Te va purta din zare-n zare pân’ la Izvoare,
Pân la Izvorul cel Mare…
Acolo unde curge viața dintr-o Mână,
Ca o Lumină…
Și în culori neânțelese
Stau Sfinții lui Dumnezeu
Pe roduri neculese…
Vei auzi vorbind șoaptă cu șoaptă
O Împărăteasă, ce poartă-n inimă
Izvoarele pline de viață…
Iar de la Răsărit lumină multă,
Și-atât de sfântă de-ți stă privirea mută…
Și vei vedea pe-un munte înalt
Un Împărat, la ceas de sfat prealuminat,
El stă cu mâinile întinse către lume,
O îmbrățișează…
Vai ce minune…
Căci soarele nu mai apune…

NINSOAREA DE ASTĂZI…

Ninsoarea de azi este pornită din munte,
Din muntele cu piscuri multe
Ce mă privește semeț pe frunte,
Ca să-ma ningă pân’ la tâmple…
Ninsoarea de azi m-a sărutat pe tâmple,
Ca să-mi aducă aminte că s-au făcut cărunte…
Și mi-a șoptit adânc pe la timpane,
Că vara n-o să vină și-o să rămâna iarnă…
Ninsoarea de azi mi-a înghețat privirea
Pe albul ei turbat și neumblat,
M-a rătăcit pierzându-mi firea
Printre troiene crude să mă zbat…
Ninsoarea de azi mă ține-n insomnie
Ca să mă ducă-n pribegie,
Pribeag printre zăpezi străine,
Străin între ninsori haine…
Ninsoare, ninsoare, tu azi îmi ești străină,
Chiar dacă ieri îmi erai zână,
Azi, nu mă cunoști, nu te cunosc,
Cu ochi străini noi spunem tot…

NINGE…