Secretele Iulianei Tudor, ale Roxanei Ciuhulescu și ale Medeei Marinescu, dezvăluite de copiii lor, la “Aici eu sunt vedeta”
Trei mămici celebre vin împreună cu copiii lor, frumoși, isteți și, mai ales, sinceri, joi, 12 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”.
Roxana Ciuhulescu o va avea alături pe fiica ei, Ana (9 ani), Medeea Marinescu vine împreună cu fiul ei cel mare, Luca (8 ani și jumătate), iar Iuliana Tudor va fi însoțită de fiul ei, Tudor (7 ani). Copiii și mamele lor vor avea de trecut câteva probe, una mai amuzantă decât alta, prin care vor trebui să demonstreze cât de bine se cunosc unii pe alții. Competiția “arbitrată” de Cosmin Seleși are un scop caritabil, căci premiul în bani pe care-l va obține echipa câștigătoare va fi donat unei familii aflate în nevoie.
Roxana Ciuhulescu, Iuliana Tudor și Medeea Marinescu mărturisesc că au mari emoții pentru că, joi, la “Aici eu sunt vedeta”, vor afla ce cred de fapt copiii lor despre ele.
“Nu e confortabil, dar acum mergem pe mâna copiilor. Vă dați seama că suntem aici ca la spovedit?”, spune Iuliana Tudor, amuzată. Ce secrete ascund cele trei mame celebre, ce obiceiuri ciudate au ele acasă, cum sunt văzute ele de copiii lor, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, de la ora 20.00.
„Am observat de când am intrat în platou că Ana are emoții, deși am pregătit-o cu o lună de zile înainte, spunându-i că o să mergem să ne distrăm, să râdem, că o să fie o emisiune de divertisment frumoasă, în care trebuie să ne simțim bine. Emoții am și eu și mă aștept oricând să dea o perlă”, spune Roxana Ciuhulescu.
“Am emoții mai mari decât Luca. Și știu că și el are, pentru că este pentru prima dată când i se întâmplă o asemenea experiență. Și mi-e frică nu pentru că ar putea spune lucruri neadevărate, pentru că l-am învățat să nu mintă, ci să nu facă altfel conexiunile”, adaugă Medeea Marinescu
“Am încredere în copilul meu și indiferent ce va spune, ce gafe va face, asta e, e doar un copil de șapte ani. O să facem o echipă bună și sper să fie o seară frumoasă pentru amândoi”, spune și Iuliana Tudor.
Tot joi, la “Aici eu sunt vedeta”, prezentatorul de știri Valentin Butnaru vine pentru prima oară într-un platou de televiziune împreună cu mama sa. Cei doi vor povesti o întâmplare din copilăria prezentatorului, al cărei deznodământ va trebui ghicit de cele trei mame din platou.
Așadar, ce vor dezvălui Ana, Luca și Tudor despre celebrele lor mame, Roxana Ciuhulescu, Medeea Marinescu și Iuliana Tudor, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 12 aprilie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Aici eu sunt vedeta”, prezentată de Cosmin Seleși.