VEDETE

Paul Surugiu – Fuego: ”Stați liniștiți, de muzică nu mă las și nici în pictor nu mă transform. Îmi place să lucrez și îmi place să îmbin cele două pasiuni”

fuego-2 fuego-4fuego-1fuego-3

Paul Surugiu-Fuego pictează. Pentru mulți a venit ca o surpriză, pentru alții ca o completare firească a talentului său. Cert că această îndeletnicire, pe care o are din copilărie, dar pe care nu a avut curaj să o arate, îi aduce o mulțime de satisfacții și îi oferă, concret, posibilitatea de a ajuta marii artiști ai României, dar și tinerii talentați.

Și a luat foarte în serios această misiune. Recent, joi și vineri, a avut două evenimente spectaculoase, vernisaje, la Bacău și la Iași, acolo unde sute oameni au admirat picturile sale, au privit un concert de excepție, cu invitați speciali și muzică de calitate dar au și aplaudat numeroasele fapte umanitare și premii oferite de către Paul Surugiu.

Astfel, la Bacău într-un decor unic, într-o sală de concert, Paul a expus 30 de lucrări, rod al muncii sale din vara aceasta. A premiat cu trofee de excelență numeroase figuri publice, printre care atleta Doina Melinte, academicianul Nicolae Dabija, scriitoarea Lucia Olaru Nenati sau superba Stela Enache. Atât la Bacău, cât și la Iași, prin inițiativa „ARTĂ PENTRU SUFLET”, Fuego a sprijinit financiar, pentru a face performanță, 8 copii talentați din diverse domenii, pictură, muzică, instrument, dans.

Cel mai impresionat gest a fost cel care a mers către violonista MĂLINA CIOBANU, o adevărată capacitate, un talent desăvârșit, cu numeroase premii și cu un CV impresionant, care pleacă acum să studieze în Germania. Totodată, la Iași, trofee de excelență, ropote de aplauze și felicitări au primit și scriitorul Emil Brumaru, pictorul Dan Hatmanu, actorul Dionisie Vitcu și criticul Valentin Ciucă.

Noi am avut curiozitatea dacă pictura va înlocui dragostea pentru muzică a lui Paul, cea care l-a consacrat. Nicidecum spune el, cântatul fiind ceea ce știe să facă cel mai bine, dar pictura este o relaxare și în același timp felul prin care el ajută colegii și tinerii care într-adevăr au nevoie de sprijin. De asemenea, el afirmă cu nu merită statui pentru asta. Sunt gesturi firești, venite ca o confirmare a muncii și a valorii. Iată ce declară artistul care pleacă în luna decembrie să colinde România, de pe 6 pe 24, iar la finele lui noiembrie va lansa, alături de maestrul Jolt Kerestely, primul musical-audio din România:

Mă bucur că am șansa să-mi arăt picturile oamenilor. Nu știu dacă sunt frumoase sau nu, nu știu dacă merită achiziționate, tot ce știu este că sunt realizate din suflet și că prin ele, din mare a parte a fondurilor obținute din vânzarea lor, pot sprijini tineri, pot ajuta mari artiști. Credeți-mă, nu satisfacțiile mele mă interesează. Ba dimpotrivă. Dar cred că așa, mână de la mână, putem clădi un viitor mai bun.

Cum? Ajutorul meu nu înseamnă pomană. Eu nu acord pomană. Vin cu un simbol al aprecierii, o șansă, un motiv de incurajare, iar tinerii sprijiniți de mine au făcut și vor face performanțe, unii câștigând Voice Kids Germania, alții studiind în străinate, alții primind trofee importante în țară.

Stați liniștiți, de muzică nu mă las și nici în pictor nu mă transform. Îmi place să lucrez și îmi place să îmbin cele două pasiuni. Poate și din această cauză, cele două evenimente, de la Bacău și de la Iași, au fost reușite. Și cum nimănui nu-i prea mai pasă de valori, de oameni talentați, de artă și de frumos, m-am gândit că n-ar strica să fiu eu cel care premiază execelența, care sprijină și care promovează frumosul, cu orice risc!” ( Paul Surugiu)

Până în prezent, ART BY FUEGO a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 70 de artiști și tineri, printre care amintim pe Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea, Elisabeta Preda, Petru Demetru Popescu, Ioan Voicu, Ileana Constantinescu, Floarea Ionița, Dan Hatmanu, Tudorel Filimon, Gheorghe Urschi și mulți alții. Acum, cu implicarea voastră, proiectul poate merge mai departe și poate face noi minuni pentru cei ce într-adevăr și-au pus viața în slujba artei, ori pentru cei ce pășesc acum, timizi și fără posibilități, în mijlocul ei.

http://artbyfuego.ro/cazuri-sprijinite-de-art-by-fuego/

One thought on “Paul Surugiu – Fuego: ”Stați liniștiți, de muzică nu mă las și nici în pictor nu mă transform. Îmi place să lucrez și îmi place să îmbin cele două pasiuni”

  • Dana

    Este impresionant tot ce face Paul Surugiu-Fuego prin proiectul sau ART BY FUEGO-ARTA PENTRU SUFLET!El picteaza pentru a ajuta marii artisti si tinerele talente… Felicitari, Fuego pentru marele succes de la cele doua vernisaje din Bacau si Iasi dar si pentru reusita celorlalte 3 vernisaje ale tale care au avut loc in aceasta vara!!Felicitari si respect pentru tot ceea ce faci, esti minunat!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *