INTERVIU CU MEDICUL ADRIAN COPCEA: «Îngrăşatul şi slăbitul se pot întâmpla şi cu fructe, şi fără fructe, şi cu cartofi, şi fără cartofi »

Adrian Copcea, medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, de la Centrul Medical Asteco, din Cluj-Napoca, a explicat, într-un interviu pentru Jurnalistii.ro, cât de nocive sunt sursele obscure de informații despre nutriție care au inundat Internetul în ultimii ani și care sunt „consumate“ fără rezerve de către români. Nutriționistul atenționează că riscurile majore la care se expun persoanele care caută soluții pe Internet sunt depresia şi gradele tot mai avansate de obezitate. În interviul de mai jos, mai poți citi care este adevărul despre așa-numitele alimente care îngrașă, cât de mult contează dacă facem combinații corecte în farfurie și cum ar trebui să ne raportăm la dieta raw vegană, la modă în ultimii ani și în România.

Jurnalistii.ro: În România, toată lumea pare că se pricepe la nutriție, dacă ne uităm la abundența de siteuri unde persoane simple sau care au slăbit fără ajutor medical dau sfaturi în acest sens. La ce riscuri ne expunem?

Dr. Adrian Copcea: Nutriţia este un domeniu care a ajuns „la modă” din numeroase motive, unul din ele fiind epidemia globală de boli de nutriţie, în primul rând obezitatea şi diabetul tip 2. Chiar şi în rândul persoanelor care nu au aceste afecţiuni, o mare parte a populaţiei este nemulţumită de propriul aspect. În al doilea rând, ne confruntăm cu o „epidemie” de alimente de proastă calitate. În al treilea rând, stilul de viaţă modern implică elemente predispozante pentru aceste afecţiuni: sedentarismul, stresul, orarul de somn inadecvat, tehnologia. Practic, o mulţime de elemente converg la răspândirea atât a problemelor de greutate, cât şi a nemulţumirii legate de propria greutate. Consecinţa directă este că, în astfel de contexte, apar şi foarte mulţi „furnizori de soluţii” care au o populaţie largă de potenţiali clienţi şi o agendă clară (clickuri, vizualizări, vânzări etc.). Cine nu-şi doreşte să arate mai bine?…Iar al patrulea element, cel care le agravează pe toate celelalte, este circulaţia facilă a informaţiei. Internetul abundă de informaţie proastă şi, din păcate, şi de persoane receptive la astfel de informaţii.

Riscurile majore la care se expun persoanele care îşi lasă sănătatea în mâna Internetului sunt, în viziunea mea, depresia şi gradele tot mai avansate de obezitate.

În ce sens: sunt foarte multe metode de a slăbi care funcţionează pe termen scurt. Multe persoane pot mânca doar carne şi brânză două săptămâni şi vor slăbi cu siguranţă sau pot mânca o zi lactate şi o zi fructe sau pot face multe alte „diete” de pe Internet şi pot slăbi cu ele.

Din păcate, aceste diete nu au elementul cel mai important: durabilitatea şi siguranţa, iar ce se întâmplă după dietă este, în cele mai multe cazuri, un surplus de kilograme faţă de cele de la care s-a pornit şi o mare dezamăgire, ba chiar învinovăţirea că „nu a mai existat voinţa de a continua dieta” (în realitate explicaţia constă în fenomenele de apărare a organismului faţă de agresiunea constituită de dieta în sine, cel mai cunoscut fiind scăderea metabolismului bazal în scopul de a conserva resursele şi a asigura supravieţuirea – ceea ce înseamnă că slăbitul se opreşte). Alături de acestea există, desigur, numeroase riscuri medicale ale dietelor, dintre care: căderea părului, constipaţia, anemia, tulburările de ciclu menstrual, tulburările de ritm cardiac, leşinurile (lipotimiile), litiaza biliară etc.

O afecţiune foarte gravă care poate începe cu o dietă sau câteva diete este şi anorexia nervoasă. Totuşi, ca fenomen larg, aş spune că efectul secundar cel mai frecvent al dietelor de Internet este modificarea compoziţiei corporale în sensul scăderii masei musculare şi creşterii ţesutului adipos, adică exact inversul a ceea ce trebuie să se întâmple la o persoană cu prea multe kilograme. Un efect secundar la fel de răspândit şi foarte puţin cunoscut este faptul că, prin orice dietă proastă, o persoana îşi scade şansele pe termen lung de a mai avea o greutate bună. Practic, după orice eşec al unei diete proaste (oricare ar fi ea: regim disociat, înfometare, regim fară carbohidraţi nesupravegheat medical etc.) şansele ca o următoare dietă să funcţioneze sunt tot mai mici. Există persoane care nu mai reuşesc să slăbească orice ar face din ce scrie pe Internet tocmai pentru că au antecedente de diete proaste. Din păcate acestea constituie majoritatea cazurilor care ajung la specialist. Tot din păcate există această memorie pe termen lung a organismului care face ca orice dietă proastă să se plătească mai târziu.

Un raw vegan cunoscut, Călin Cyfer, a contrazis ferm informațiile medicului nutriționist Mihaela Bilic, care spune că fructele îngrașă. Ce să mai înțelegem dacă un medic este contrazis de cineva care este frugivor de câțiva ani buni și cu un grad mare de credibilitate? Fructele, într-adevăr, îngrașă?

Eu consider că afirmaţii precum: „fructele îngraşă”, „pâinea îngraşă”, „cartofii îngraşă” etc. sunt nefericite şi nu ar trebui niciodată formulate de un medic nutriţionist în spaţiul public. Aceste afirmaţii sunt uşor înţelese de populaţia largă, motiv pentru care se vor şi răspândi uşor pe Internet, iar printre cei ce audiază astfel de mesaje se vor găsi mereu şi persoane complet necalificate în domeniu şi care vor riposta cu contraexemple: „eu mănânc multe fructe şi nu sunt gras”. S-a şi întâmplat în cazul de faţă. În altă ordine de idei, nu aş putea niciodată comenta o opoziţie de idei între un specialist şi o persoană necalificată. O persoană care mănâncă într-un anumit fel, în cazul de faţă un crudivegan, nu reprezintă un reper de autoritate în domeniul nutriţiei. Pentru a lămuri totuşi semnificaţia acestui „fructele îngraşă”, eu voi spune foarte simplu: „fructele nu îngraşă”, „pâinea nu îngraşă”, „cartofii nu îngraşă”. Şi voi explica. Îngrăşatul este un fenomen complex care ţine de un dezechilibru al alimentaţiei per ansamblu şi al tuturor sistemelor de reglare a greutăţii corporale. Îngrăşatul, ca şi slăbitul, se pot întâmpla şi cu fructe, şi fără fructe, şi cu cartofi, şi fără cartofi etc. O serie de grupe de alimente, precum fructele, pâinea, orezul, pastele făinoase, conţin carbohidraţi, una din cele 3 clase de nutrienţi care ne aduc energie şi care, prin mecanisme directe (caloriile) şi indirecte (influenţarea sistemelor biologice de reglare a greutăţii) intră in „economia slăbitului”. Dar de aici până la a simplifica mesajul la „fructele îngraşă” e cale lungă. Nu e nevoie de crudivegani celebri pentru a contrazice astfel de teorii legate de alimente care conţin carbohidraţi: sunt zeci de milioane de asiatici slabi care consumă orez, de italieni slabi care consumă paste făinoase şi, desigur, zeci de milioane de persoane slabe care consumă fructe sau chiar multe fructe. Aşa cum există, din păcate, extrem de mulţi adolescenţi cu obezitate care nu consumă deloc fructe. Pur şi simplu „fructele îngraşă” este o simplificare neprofesionistă şi o pistă greşită. Eu încurajez consumul de fructe şi legume, sunt 2 clase de alimente cu beneficii clare. În cazul, însă, în care o persoană cu obezitate sau cu diabet sau cu alte afecţiuni nutriţionale se interesează cu privire la consumul de fructe, atunci discuţia trebuie să aibă loc serios şi într-un cabinet medical, nu pe Internet şi nu cu astfel de verdicte uşor de contrazis chiar şi de nespecialişti.

Mulți dintre noi facem greșeli de alimentație din cauza combinării greșite a alimentelor. Există o regulă ușor de ținut minte când ne așezăm la masă?

Combinarea alimentelor a devenit o sperietoare pentru multă lume doar din motivul că este una dintre noţiunile cu mare succes la public utilizate de pseudonutriţionişti, la fel ca numeroase alte „informaţii” (cu ghilimelele de rigoare) legate de nemâncatul după o anumită oră, caracterul acid-alcalin sau acidifiant-alcalinizant al anumitor alimente, de momentele propice sau nu pentru a consuma fructe ş.a.m.d. Toate aceste informaţii sunt de foarte proastă calitate, dar de mare succes. Foarte multă lume a ajuns, din cauza Internetului, să considere că a asocia proteine cu carbohidraţi reprezintă o greşeală nutriţională din motive pe care, dacă sunt întrebaţi, nu le cunosc. Nu este, în niciun caz, o greşeală această combinaţie, dimpotrivă, ea prezintă numeroase avantaje. Există, în schimb, alte combinaţii care au, într-adevăr, justificări ştiinţifice, există alimente care îşi potenţează sau inhibă absorbţia şi biodisponibilitatea, spre exemplu vitaminele liposolubile se absorb mai bine în prezenţa grăsimilor alimentare. Dar astfel de noţiuni ştiinţifice nu se răspândesc la fel de uşor pentru că nu au acea simplitate şi nu oferă acele soluţii rapide pe care, în acest secol al vitezei, toată lumea le caută. Când ne aşezăm la masă (şi dacă ne aşezăm la masă, ceea ce din start ar reprezenta un avantaj…) trebuie să consumăm ceea ce ne pică bine, ne place, ni se potriveşte şi ne face bine. Extrem de rar combinaţiile alimentare reprezintă o problemă reală.

Ce părere aveți de dieta raw vegană? O recomandați?

„Dieta raw-vegană” este un tipar de alimentaţie pe care unele persoane îl aleg din diferite considerente, probabil cel mai important este propria credinţă că această alimentaţie le face bine. Dacă despre alimentaţia strict vegetariană (vegană) există numeroase date ştiinţifice care o atestă inclusiv drept un tipar alimentar sigur, cu condiția să se respecte anumite reguli, în schimb alimentaţia vegană cu alimente crude sau predominent crude nu are nicio bază ştiinţifică, nici un nutriţionist serios nu va recomanda o astfel de dietă pentru că nu există niciun motiv. În schimb dacă o persoană este vegană din propriile credinţe, un nutriţionist serios va respecta această opţiune şi va îndruma respectiva persoană cu privire la precauţiile ce trebuie luate în acest tip de alimentaţie. În altă ordine de idei, nutriţioniştii care propăvăduiesc vegetarianismul nu sunt serioşi, un nutriţionist serios ţine cont de preferinţele fiecărei persoane şi nu face propagandă publică pentru sau împotriva diferitelor tipare, pentru că există atât tipare vegetariene sănătoase cât şi tipare care nu sunt vegetariene şi sunt sănătoase, de exemplu dieta mediteraneană, un tipar nevegetarian asociat cu risc cardiovascular scăzut şi longevitate. Există alimentaţie vegetariană proastă la fel cum există alimentaţie vegetariană bună, şi există alimentaţie omnivoră proastă la fel cum există alimentaţie omnivoră bună. Simplul fapt de a exclude anumite clase de alimente nu înseamnă obligatoriu şi că ceea ce a rămas în meniu este sănătos. Eu nu recomand nimănui dietă raw-vegană, în schimb dacă o persoană are opţiunea de a fi vegană (nu crudivegană ci doar vegană) recomand o monitorizare medicală de-a lungul anilor şi discuţia cu specialişti.

Supraalimentarea este una dintre problemele reale greu de gestionat din cauza abundenței de pe rafturi. Ce le recomandați pacienților în acest sens?

Ca specialist nu pot influenţa abundenţa de pe rafturi, în schimb pot influenţa alegerile pacienţilor mei în raport cu ceea ce îşi propun. Cel mai adesea, îmi sfătuiesc pacienţii să nu se „întâlnească“ flămânzi cu rafturile. Mâncatul ordonat, programat, evită în mare parte această problema. Sunt şi eu adeptul ideii de a nu merge la cumpărături în timp ce suntem flămânzi, pentru că avem tendinţa de a alege alimente de mai proastă calitate (în special alimente goale nutriţional şi bogate în calorii, în general combinaţii gustoase de făină, zahăr, uleiuri şi sare la care se pot citi pe etichetă valori de peste 400-500 kilocalorii la 100 grame). Revenind la baza problemelor, una din probleme este faptul că rafturile sunt abundente, dar cealaltă problemă este că populaţia le şi cumpără. Iar motivele pentru care o persoană cumpără un aliment sunt, cel mai adesea, legate de preferinţele gustative, de obiceiurile înrădăcinate încă din copilărie şi de mulţi alţi factori dintre care unul extrem de important este situaţia economică. O parte infimă a populaţiei îşi face cumpărăturile în funcţie de sfaturile specialiştilor.

Dintre sfaturile pe care, uneori, sunt nevoit să le dau către un public mai larg, se numără îndemnuri simple de a face mai des cumpărăturile de la piaţă, de a cumpăra alimente cu termen de valabilitate mai mic, cu etichetă mai simplă şi mai uşor citibilă, de a cumpăra cât mai rar gustări „la pungă’.

Dar astfel de sfaturi nu vor rezolva probleme largi, este nevoie de politici complexe pentru a influenţa în bine alimentaţia populaţiilor. Obezitatea nu are doar cauze nutriţionale, dar, într-adevăr, nu te poţi îngrăşa cu altceva decât cu alimente, şi te poţi îngrăşa mai uşor cu alimente de proastă calitate.

Când trebuie să cerem ajutorul unui medic nutriționist?

Nu sunt dintre cei care consideră că un om care nu are probleme de sănătate trebuie să meargă la nutriţionist. Vizita la medicul de familie şi verificările uzuale ale stării de sănătate sunt suficiente, medicul de familie va îndruma către un specialist atunci când va considera că este cazul. În schimb o persoană care are obezitate îşi face mult rău dacă se joacă cu propria sănătate fără, măcar, să obţină părerea unui nutriţionist cu privire la ceea ce are de gând. Chiar şi pe Internet primesc întrebări de genul: „aş dori să ţin o dietă disociată, să mănânc o zi fructe, o zi carne, ce părere aveţi?” şi răspund scurt: „nu vă recomand aşa ceva, o să vă faceţi rău”. Apoi respectiva persoană poate ţine cont de sfatul meu. Sau nu. Cândva am formulat acest răspuns sub formă de întrebare celor care mă întreabă cu privire la diferite intenţii: „aţi da copilului Dumneavoastră să mănânce aşa? Dacă răspunsul este nu, atunci nu vă recomand nici Dumneavoastră”…Revenind la întrebare, eu cred că ajutorul unui nutriţionist este esenţial prima dată când cineva vrea să ţină o dietă şi ani de zile am formulat în spaţiul public sfatul de a nu ţine diete. După ce organismul a fost deja agresat cu diete, pacientul ajunge singur la specialist pentru că îşi dă seama că are nevoie de siguranţă. Numeroase alte boli necesită intervenţia nutriţionistului, iar medicii din toate specialităţile au un anumit sector al patologiei care este influenţat de nutriţie şi colaborează cu specialişti.

Mai mult aici.