Delia are un singur sfat pentru Horia Brenciu: „Mai relaxează-te, mergi în vacanță mai des”

Anul este unul plin pentru Horia Brenciu, atât în ceea ce privește concertele, evenimentele și filmările, cât și aniversările. Artistul împlinește 25 de ani de viață publică, 15 de când este alături de HB Orchestra și 10 de la primul album. Pentru că a vrut să marcheze acest moment, Horia și-a rugat prietenii să se așeze la depănat amintiri, iar părerile, sfaturile și poveștile care îi leagă au căpătat forma unor filmulețe pe care fanii artistului le pot vedea pe paginile oficiale de Facebook și Instagram.

Delia, artista alături de care a lansat în 2014 piesa „Inima nu vrea” și singura prezență feminină din juriul show-ului „X Factor” de la Antena 1, a dezvăluit într-unul din aceste video-uri mai multe detalii care erau, până acum, în culisele prieteniei dintre ei. Întrebată ce sfat are pentru el, Delia a spus: „Face foarte bine ce face, n-am niciun sfat”. Apoi, s-a gândit mai bine și a concluzionat că nu i-ar strica mai multă… liniște. „Mai relaxează-te, mergi în vacanță mai des, Horia”.

De asemenea, nu au fost trecute cu vederea nici calitățile, nici defectele artistului. „Iubesc energia lui bună, pofta lui de viață și îmi displace în momentul în care vorbește foarte mult despre el”, a spus Delia. Încă de la prima vedere, Deliei i-a rămas în minte Horia ca fiind „un om plin de viață, vesel, tonic, extrem și dubios de bine dispus în permanență”.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lumea Presei, lumeapresei.ro