Campanie de informare și conștientizare a necesității deparazitării periodice a câinelui

O oferta de nerefuzat

3 pași simpli de urmat pentru a menține sănătatea câinelui și a familiei tale

  • Prin campania „O ofertă de nerefuzat”, echipa Bayer își propune să promoveze necesitatea deparazitării periodice și să introducă  în conversația din mediul online și offline a temei legate de sănătatea câinelui și a familiei
  • Un animal de companie nedeparazitat este un pericol pentru sănătate, iar copiii sunt cei mai expuși riscului de a contracta diferiți paraziți, inclusiv Giardia
  • Până pe 5 martie, stăpânii de câini sunt așteptați în magazinele Animax Vulcan, Maxipet București Vest și Maxipet București Est cu materiale informative și oferte promoționale la produsele pentru deparazitare internă

București, 23 februarie, 2017 – Strânge după câinele tău, spală-te pe mâini și deparazitează-ți periodic câinele, acesta este mesajul pe care echipa Bayer îl transmite prin campania „O ofertă de nerefuzat”! În ultimii ani, trendul de a avea un animal în casă a devenit foarte răspândit, mai ales în zona urbană și cu precădere în cadrul familiilor care locuiesc la bloc. În felul acesta, contactul strâns dintre animal și om predispune la un risc major de a contacta boli parazitologice.   Pentru a preveni infestația cu paraziți instestinali și a menține sănătatea câinelui și a familiei, trebuie respectat un protocol de prevenire pe toată perioada de viață a câinelui prin deparazitări interne și externe.

Cei mai mulți stăpâni de câini uită sau nu dau importanță necesității deparazitării periodice

Potrivit ultimelor cercetări realizate în România*, câinele reprezintă animalul preferat, iar 76% dintre familiile formate din minim patru membri dețin câini. Calitatea vieții familiei precum și calitatea vieții animalului de companie depind foarte mult de administrarea produselor de deparazitare internă și externă.

“Ne dorim ca din ce în ce mai mult stăpâni de animale să fie conștienți de necesitatea deparazitării periodice și de modalitățile prin care îți poți ține familia în siguranță și de a avea un câine sănătos. Credem în activitatea de prevenție și sperăm ca din ce în ce mai mulți stăpâni de câini să ceară în cabinetele veterinare produse pentru deparazitarea regulată. Noul tratament Drontal Dog Flavour de la Bayer conține doza optimă de substanță activă pentru a înlătura viermii intestinali, inclusiv Giardia, iar datorită gustului său,  9 din 10 câini îl acceptă ușor și îl ronțăie singuri”, a declarat Ioana Lăzărescu, Marketing Specialist, CropScience Division, Bayer.

Copiii, cei mai expuși la pericole

Copiii și câinii pot fi cei mai buni prieteni, iar aceștia din urmă pot avea o înfluență extrem de benefică. Le pot îmbunătăți abilitățile sociale ale copilului și, în timp, copiii învață să-și trateze câinele ca parte a familiei. Poate de aceea, peste 80 % dintre copii obișnuiesc să-și pupe câinele.

“Cu siguranță că este una dintre cele mai înduioșătoare imagini până când îți dai seama că animalul tău de companie tocmai ce a înghițit câteva ouă de paraziți. Copiii sunt cei mai expuși riscului de îmbolnăvire deoarece pun mâinile pe jos, se joacă cu obiecte care ating pământul și au tendința să-și ducă mâna murdară la ochi, nas și gură. Modul de transmitere poate fi de la inhalarea de aerosoli, la contact direct cu animalul, contact cu fecalele sau urina animalului, până la mușcatura directă. Mai mult, materiile fecale ale câinilor nedeparazitați intern pot conţine bacterii, viruși și paraziți care pot pot infecta adulții si copii cu salmonela, toxocara, E-coli, giardia etc. Pentru proprietarii animalelor de companie profilaxia acestor boli este relativ simplă. În primul rând, deparazitarea companionilor în regim constant după un protocol stabilit de medicul veterinar precum și efectuarea periodică a examenului coproparazitologic în vederea stabilirii eficienței deparazitărilor interne, a declarat Dr. Leica Laurențiu – medic primar veterinar

 

Cainele în rol principal #cainesanatos

Până pe 5 martie, cei care vor trece prin magazinele Animax Vulcan, Maxipet București Vest și Maxipet București Est, vor putea afla informatii legate de regulile de igienă pentru a proteja sănătatea câinelui și a familiei.  De-a lungul campaniei, stăpânii de câini își pot face animalul de companie Ambasador al mesajului #câinesănătos. Mecanismul e cât se poate de simplu, intră pe http://iubesteanimalele.ro/drontal-dog-flavour/, încarcă fotografia câinelui pe posterul personalizat, distribuie  pe pagina de Facebook  cu hashtag #cainesanatos și automat se intră în concurs. Premiile campanie sunt invitații la filmul „Câinele, adevăratul meu prieten”, tricouri și  dispensere cu pungi igienice.

***

Drontal Dog Flavour este un antiparazitar cu spectru larg utilizat pentru tratamentul câinilor infestați cu viermi rotunzi (nematode), viermi plați (cestode) și Giardia.

Durata tratamentului diferă în funcție de tipul de parazit: pentru deparazitări periodice ale câinilor adulți, în cazul infestării cu nematode și cestode, aceștia vor fi tratați la fiecare trei luni. Pentru tratamentul de rutină, o singură doză este recomandată, dar, în cazul infestării grave cu nematode, doza trebuie repetată după 14 zile. În urma suspiciunii sau confirmării infestării cu Giardia tratamentul se aplică timp de trei zile consecutiv.

***

Despre Bayer

Bayer este o companie globală cu principale competenţe în domeniul Ştiinţelor Vieţii ─ medicină şi agricultură. Grupul îşi propune să creeze valoare prin inovaţie, creştere şi performanţe economice înalte. Bayer este dedicat principiilor dezvoltării sustenabile şi responsabilităţilor sale sociale şi etice, în calitate de cetăţean corporativ.

Divizia Animal Health din cadrul Bayer este lider mondial în domeniul sănătății animalelor. Sprijinim sănătatea animalelor și susținem fermierii, medicii veterinari și proprietarii animalelor de companie care se ocupă de îngrijirea acestora prin oferta noastră de terapii și soluții inovatoare. Relații responsabile dintre oameni, animale de companie și animale din exploatație înseamnă a avea grijă de sănătatea și bunăstarea acestora.

Rolul pe care animalele îl au în viața noastră sporește în importanță, iar oamenii și animalele trăiesc mai îndeaproape; fapt pentru care și necesitatea de a proteja oamenii împotriva transmiterii patogenilor purtători de boli a devenit mai presantă. Bayer și-a asigurat poziția de lider în cercetarea și dezvoltarea de produse destinate sănătății animalelor și controlului dăunătorilor încă din 1919 și dezvoltăm în mod constant produse noi, îmbunătățite și forme mai bune de administrare în avantajul animalelor din viața noastră.

Câinii și pisicile sunt animale de companie ale oamenilor, iar rolul pe care aceștia îl joacă devine din ce în ce mai important odată cu trecerea timpului. Menținerea sănătății acestei relații apropiate nu este doar o obligație față de prietenii noștri necuvântători, ci asigură și protecția oamenilor împotriva transmiterii de agenţi patogeni, purtători de boli. Iubitorii de animale se așteaptă să beneficieze de aceeași calitate în domeniul sănătății pentru prietenii lor patrupezi, precum cea de care pot beneficia ei înșiși. Exigenţele în domeniul sănătății animalelor și al îngrijirii medicale sunt în plină ascensiune. Venim în întâmpinarea acestor solicitări cu soluţii inovatoare, inspirate de Ştiinţa pentru o viaţă mai bună.

* studiu realizat de compania iSense Solutions, 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *