Povestea neștiută timp de 54 de ani: Corina Chiriac și reîntâlnirea surpriză cu cel care i-a întins o mână de ajutor în tinerețe.
Corina Chiriac a donat peste 300 de obiecte, inclusiv rochii de scenă, trofee și documente, Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), în urmă cu cinci ani. Obiectele respective fac parte din expoziția intitulată „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și include și piese vestimentare purtate pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră. Ele sunt acum expuse la Oradea până pe data de 12 august.

Trofeele și rochiile donate de artistă, dar și acte de valoare de familie au fost până acum în 10 orașe, unde au fost expuse. De această dată, expoziția cu donația îndrăgitei interprete au ajuns la Oradea. Acolo, Corina Chiriac a avut parte de o reîntâlnire de proporții după 54 de ani cu domnul Eugen Țugulea. Acesta a fost unul dintre directorii Teatrului din Oradea.

”În anul 1972, când am absolvit Facultatea de Actori, am fost repartizată la Teatrul din Oradea. Conform cu epoca, urma să lucrez la teatrul unde fusesem repartizată vreme de 3 ani şi mai apoi, să văd ce fac mai departe! În 1972, eram deja lansată, obținusem deja, trofeul Steaua fără nume și Cerbul de Bronz la Festivalul Internațional de la Braşov…”, a scris Corina Chiriac pe Facebook.


Corina Chiriac: “Nu cred că scriu aşa ceva, că nu am nevoie de Corina Chiriac!”
”Aveam deja, contracte în țară, dar mai ales în străinătate, aveam deja, un prim Atestat de Liber Profesionist din partea Ministerului Culturii din Bucureşti. Deci un “blocaj” la indiferent ce teatru, putea fi o teribilă frână pentru cariera mea muzicală care se deschidea ca o floare grăbită!
Am susținut câteva recitaluri la Oradea şi apoi, l-am rugat pe directorul teatrului să îmi dea o ” Negație”, adică să declare că nu are nevoie de tinăra actriță repartizată la ei! Inspirat de către Bunul Dumnezeu, domnul Ţugulea s-a aşezat la birou. Și, în timp ce scria “negația” spunea: “Nu cred că scriu aşa ceva, că nu am nevoie de Corina Chiriac!””, a povestit artista pe conturile de socializare.


Corina Chiriac: ”M-a ajutat enorm cu gestul lui de omenie şi curaj în 1972…”
”Au trecut anii, iar eu i-am păstrat o recunoştință de excepție domnului Țugulea! Deci, un moment de o deosebită emoție am trăit la Oradea la Reîntâlnirea DUPĂ 54 DE ANI cu domnul Eugen Țugulea. Unul dintre directorii Teatrului din Oradea care m-a ajutat enorm cu gestul lui de omenie şi curaj în 1972…
Am lăcrimat amândoi de bucurie şi nu mi-au ajuns două mâini să îl strâng în brațe! Gestul lui de excepție este descris în cartea mea ”Minuni Trăite” în semn de recunoştință fără margini… Nu mai ştiam nimic despre dânsul şi nu ştiam că la 95 de ani va veni să mă salute împreună cu soția lui. Oameni buni… Asta da Minune trăită, așa este?!”, a mai scris Corina Chiriac pe Facebook.


