EVENIMENTVEDETE

FUEGO, GEST IMPRESIONANT ÎN MEMORIA MARELUI SCRIITOR NICOLAE DABIJA!

Paul Surugiu-Fuego a făcut un gest impresionant zilele trecute când, cu ocazia zilei de naștere a regretatului scriitor, poet și academician basarabean-român, Nicolae Dabija, a donat un bust în memoria sa. Realizarea a fost finanțată de Paul Surugiu, iar execuția îi aparține renumitului sculptor brașovean Petrică Buhnici. Bustul va fi expus în holul sediului ziarului ”Literatura și arta”, ziar pe care maestrul Dabija l-a păstorit timp de mai bine de 20 de ani.

Fuego
Fuego

Legătura dintre Fuego și Nicolae Dabija a fost una strânsă, dincolo de o simplă colaborare. A fost o prietenie și un respect reciproc, după cum afirmă vedeta TVR 2, care a suferit enorm după ce în anul 2021, fulgerător, din pricina Covidului, Nicolae Dabija ne-a părăsit, prematur și fără drept de apel.

Pe lângă bust, Paul Surugiu duce memoria lui Nicolae Dabija mai departe prin muzica sa, având cinci piese de succes pe versurile sale în repertoriu, pe care le cântă la mai toate concertele și emisiunile la care este prezent.

”Zilele acestea am făcut un gest firesc, din punctul meu de vedere, pentru memoria celui care mi-a fost mentor, prieten, colaborator, inspirație, marele poet și scriitor din Basarabia, Nicolae Dabija, personalitatea marcantă, cel pe care l-am pierdut mult prea curând! Astfel, am finanțat realizarea bustului poetului de către sculptorul Petrică Buhnici, din Brașov! Bustul a ajuns la Chișinău, a fost dezvelit în prezența a mari personalități culturale ale Basarabiei, precum academicianul Mihai Cimpoi sau compozitorul Eugen Doga, prieteni ai lui Nicolae, la Centrul Internațional ”Mihai Eminescu” din Chișinău și ulterior a fost instalat în holul de la redacția ziarului ”Literatura și Arta”, pe care bunul Nicolae l-a condus cu tot sufletul mulți ani!

Am considerat asta o datorie morală a prieteniei noastre și o formă de a mulțumi pentru fiecare moment în care vorbele sale m-au făcut mai bogat, mai înțelept, mai plin de românism și de dragoste pentru țară, pentru poezie, pentru oameni! Eu îl port pe Nicolae Dabija în suflet, neîncetat, prin amintirile cu el și prin versurile sale, dar îl port și în lume, prin cuvintele de aur ale celor cinci cântece pe care le-am scris pe poemele lui! Mi-e dor de el și cred că viața a fost dură, tristă și nedreaptă când ni l-a răpit, mult prea curând, pe cel care mai avea atâtea de spus și care trebuie citit ca pe-o dogmatică a frumosului, versurile sale fiind de o profunzime spectaculoasă!

Inițiativa mea este una care n-are nevoie de laude. Nu-mi doresc asta, la fel cum nu-mi doresc nici să primesc mulțumiri. Am considerat că e necesar să aduc și acest gen de omagiu, știind că imaginea lui Nicolae va trona și în această formă în locul din care au plecat spre lume bucăți ale genialității sale!” afirmă Paul Surugiu, care este în pregătiri, împreună cu echipa sa, pentru sezonul cu numărul 9 al emisiunii ”Drag de România mea!”, de la TVR 2, care va debuta după jumătatea lunii septembrie 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *