VEDETE

CORINA CHIRIAC, lansare de album la Magazinul MUZICA!

corina-chiriac-foto-4

        Corina Chiriac lansează mâine, 31 octombrie 2016, de la orele 16:00, la Magazinul MUZICA de pe Calea Victoriei albumul „Ne cunoaștem din vedere” (Casa de Discuri EUROSTAR).
      De data aceasta, Corina se prezintă publicului și în calitate de compozitoare a tuturor celor 14 piese interpretate de mult îndrăgita artistă.
         Evenimentul va fi prezentat de Octavian Ursulescu.
         Vor fi prezenţi numeroşi reprezentanţi din show-biz, colegi de breaslă ai vedetei, actori, interpreți, compozitori, prieteni dragi ai artistei care, pe 26 octombrie și-a sărbătoit ziua de naștere.
        Cu exact un an în urmă, pe 30 octombrie, solista lansa tot la Magazinul MUZICA și tot împreună cu Casa de Discuri EUROSTAR, în calitate de textier, un dublu album intitulat Hai, hai lângă mine stai”: Corina Chiriac (voce şi versuri) şi Nicoale Caragia (muzica şi orchestraţia). Sunt 20 de creaţii originale adunate în aproape cinci ani de colaborare dintre interpretă și compozitor, dar și cu textierii Daniela Doroftei şi Marian Stere.. După numai două săptămâni, ea revenea în centrul atenției cu lansarea volumului Căutând iubirea”, o carte scrisă din adâncul sufletului său.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *