VEDETE

Un artist roman se lanseaza in Mexic!

rhadu refacuta

Singurul interpret de cumbia din România va lansa o piesă muzicală direct din Ciudad de Mexico. După ce INNA a spart gheața în America Latină, RADHU e al doilea artist român care se impune pe piața muzicală de peste ocean.

Melodia „Quimera” („Himera”), compusă de ploieșteanul Alin Radu special pentru RADHU, a avut impact atât de mare în Mexic, încât un producător muzical de top și-a dorit să colaboreze. Hugo Perez se ocupă de starurile mexicane din lumea telenovelelelor, cum sunt Leticia Calderon, interpreta Esmeraldei și Laura Zapata, sora Thaliei, iar pentru proiectul lui RADHU a implicat vestita trupă „El Internacional Mariachi Puebla de Mexico”. Astfel, au transformat „Quimera” într-un hit, presa mexicană relatând pe larg despre succesul românului în America.

În această toamnă, RADHU e așteptat în Mexic, unde își va lansa primul album muzical, va susține concerte și va cunoaște cele mai importante vedete de telenovelă. „Sunt foarte fericit și nerăbdător totodată să întâlnesc publicul mexican, presa și producătorii care m-au primit pe piața muzicală cu brațele deschise. În Mexic se cântă altfel decât în România, e impresionant să fii acompaniat de o trupă de mariachi, iar localnicii să te considere «românul cel mai mexican»”, declară RADHU despre proiectul lui din America Latină.

Iată cum ar suna în limba română versurile melodiei „Quimera”:

Himera

(refren)

Spune-mi că nu ești doar o himeră,

Eu nu mai știu ce mă poate aștepta,

Nu pot crede că ce mi se întâmpla e real

Ay, n-aș vrea să mă trezesc!

 Spune-mi că nu ești doar o himeră,

Vreau să te am oricum ar fi

Și în noaptea asta, când dansezi,

Mă faci să vibrez și să delirez!

 Tu ești atât de prezentă în inima și în mintea mea,

Tu, femeia „de foc” care mă atrage în al ei joc,

Tu, femeia care „rupe” cu acest ritm fierbinte,

Tu ești cea pe care o doresc, cu misterul tău, cu tot, te iubesc!

 Ești tu, un sentiment puternic,

Iar eu, iubindu-te, sunt liber ca vântul,

Vino cu căldura ta, vino acum, vreau aroma ta!

 Mie îmi merge așa de bine cu nebunia asta

Tu, ca nimeni altcinva,

Vreau să sorb de pe buzele tale dulceața

Mișcă-ți trupul, vreau savoarea ta,

Dă-mi căldura ta!…

 (refren)

Ay, himera mexicană a inimii mele

Ești condamnarea și rațiunea mea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *