Medic neurolog: Oamenii consumă trei prafuri albe otrăvitoare ce distrug sistemul imunitar
Asupra sistemului imunitar – un stres, o furie, o mânie de cinci minute poate să blocheze celulele sistemului imunitar aproape până la cinci-şase ore. Sistemul imunitar este acel sistem de celule şi organe care produc limfocite. Acestea ne apară de virusuri, de bacterii şi îşi fac datoria circulând în permanenţă în organism.
De pildă, celulele care mor trebuie îndepărtate. Iar în organism există celule limfotice killer sau ucigaşe, care înglobează aceste celule care mor, pentru că altfel ele se pot fixa pe un loc, creează inflamaţie şi de aici ne putem trezi cu tot soiul de boli, inclusiv cancer. Aşadar, aceste celule numite medical „NK“ sunt extrem de utile, ele trebuie să circule în permanenţă în organism ca să poată şi să ne apere împotriva tuturor acelor substanţe care sunt străine de corp. Stresul le tulbură eficienţa.
Spuneaţi la un moment dat că lumea modernă este supusă enorm de mult la stres.
Tehnologia ne-a oferit foarte multe avantaje, dar în acelaşi timp a depăşit ritmul nostru biologic de adaptare. Uitaţi-vă şi la ce se întâmplă în mass-media: toate ştirile pe care le urmăreşti numai lucruri rele anunţă. Toate astea ne afectează. Dincolo de asta, există în viaţa tuturor oamenilor care trăiesc în lumea asta şi suferinţe, necazuri.
TEHNICI DE APĂRARE
Dar cum să facem să ne ferim de acest stres? Sunt o mulţime de probleme cu care ne confruntăm zilnic?
Sigur că este esenţial să nu te implici. Implicarea emoţională într-un fenomen negativ, într-o ştire de la televizor etc. îţi consumă enorm de multă energie.
Trebuie să te aperi încercând să te detaşezi, asta înseamnă autoeducaţie, să cunoşti ceva despre tehnici de apărare de stres şi, sigur, să-l eviţi. De exemplu: te duci la şeful tău şi, dacă ştii că o să-ţi facă scandal, deja să anticipezi, să încerci să fii cât se poate de indiferent, să-ţi pui un baraj. E una dintre tehnicile de apărare. Sigur că nu poţi să eviţi complet stresul, fiindcă trăim într-o lume în care vrem-nu vrem, avem şi stres. Fiecăruia dintre noi i se îmbolnăveşte cineva, îi moare cineva, ne mor prieteni, ne mor din familie, acestea sunt stresuri care sunt inevitabile, fac parte din biologia noastră.
Evident, acestea sunt situaţii în care nu poţi rămâne indiferent. Îţi moare cineva, nu poţi să râzi, este anormal, astea sunt lucruri care ţin de naturaleţea lucrurilor, nu despre asta discutăm. Dar eu vorbesc de celelalte cazuri, în special de stresul pe care ni-l provoacă urmărirea ştirilor negative, pe care cineva ni le toarnă pe gât gratuit, numai ca unii să câştige audienţă. Cred că societatea ar trebui să gestioneze stresul şi sunt multe mijloace. Cred cu toată tăria: condiţia este ca oamenii care ne conduc să aibă şi ceva noţiuni de psihologie socială, aşa acum trebuie să aibă noţiuni de filosofie economică.
Dar ce putem face concret?
Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, în primul rând să nu-l streseze pe cel de lângă el, pentru că în momentul în care eu îl stresez pe celălalt, mă stresez implicit şi pe mine însumi. Această schimbare trebuie să înceapă cu fiecare din noi. Deci avem nevoie la nivel social de o gestionare a stresului, dar şi la nivel individual şi când vom reuşi toate lucrurile acestea putem să mai vorbim atunci şi de sănătate şi de o existenţă cât de cât armonioasă.
TREI PRAFURI OTRĂVITOARE
Alimentaţia ce rol joacă în menţinerea unei stări bune de sănătate?
Sunt trei prafuri albe otrăvitoare: sarea multă, zahărul alb şi făina albă. Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toţi nutrienţii din ea? Pâinea integrală este cea sănătoasă organismului nostru. Fumatul face, de asemenea, foarte rău, aditivii alimentari care se pun pentru conservare, coloranţii, toate aceste lucruri ar trebui să fie evitate.