Mellina și What’s Up, colaborare lansată în zi cu ghinion – “Nu mă lăsa”
Într-o zi de marți 13, doi dintre cei mai îndrăgiți soliști de la noi și-au făcut timp să intre în
Read MoreÎntr-o zi de marți 13, doi dintre cei mai îndrăgiți soliști de la noi și-au făcut timp să intre în
Read MoreGabriela Firea, ministrul familiei și egalității de șanse, și Florentin Pandele alcătuiesc un cuplu frumos, sudat și fericit. Politicianul și
Read MoreDesignerul Nausica MIrcea este unul dintre cei mai apreciați oameni de modă de la noi. Și-a prezentat colecțiile la evenimente
Read MoreSezonul 11 al singurului show televizat de cultură generală pe teme despre România ia startul luni, 19 septembrie. În premieră,
Read MoreDupă hituri precum “Sacrificii” și “Nopți și zile”, SHIFT revine în atenția noastră cu o piesă despre “Curaj” realizată în
Read MoreReușită totală pentru organizatorii Timișoara Fashion Week! Evenimentul aflat la cea de-a VII-a ediție a adunat pe parcursul celor doua
Read MoreIn peisajul monden actual şi în showbizzul românesc ştim că imaginea contează foarte mult dar şi asocierea de imagine cu
Read MoreChiar dacă zilele de vară au trecut, muzica menține energia bună a zilelor toride și cu siguranță, noua piesă a
Read More“Mă bucur că românii apreciază muzica italiană”Cu o carieră impresionantă atât în Italia cât și peste hotare, Giorgio Ciabattoni s-a
Read MoreDin 12 septembrie, Televiziunea Favorit îşi lansează grila de toamnă. Promisiunea făcută telespectatorilor postului, aceea de a continua promovarea valorilor
Read More