EVENIMENTLa ziVEDETE

Lili Apostol, premiată pentru Excelență în Influencing & Lifestyle la The Icons Grand Gala

O seară dedicată eleganței, performanței și oamenilor care inspiră. Lili Apostol a fost recompensată cu Premiul pentru Excelență în Influencing & Lifestyle, în cadrul The Icons Grand Gala, eveniment desfășurat la Aristocrat Events Hall.

Seara de 22 septembrie a adus împreună personalități din modă, beauty, lifestyle, antreprenoriat și mediul online, într-un eveniment deosebit organizat de Cristina Manea, care a celebrat atât cei 18 ani de activitate ai designerului Sonia Trifan, cât și personalități care, prin parcursul, performanțele și proiectele lor, au reușit să se remarce și să inspire.

Printre laureații serii s-a numărat și Lili Apostol, care a primit Premiul pentru Excelență în Influencing & Lifestyle, o recunoaștere a activității sale constante din mediul online, a proiectelor dezvoltate alături de numeroase branduri, dar și a comunității pe care a construit-o de-a lungul anilor.

Cui a dedicat Lili premiul pe care l-a primit la Influencing & Lifestyle la The Icons Grand Gala!

Pentru Lili, premiul a avut și o puternică încărcătură emoțională. Influencerița a ales să îl dedice Biancăi Rusu, designerul care îi semnează de ani buni ținutele pentru aparițiile publice și evenimentele importante.

„Acest premiu îl dedic Biancăi Rusu, designerul care a fost alături de mine și m-a îmbrăcat în atât de multe momente importante din ultimii ani. Îi mulțumesc pentru fiecare ținută creată pentru mine, pentru încredere, pentru colaborarea noastră frumoasă și, mai ales, pentru prietenia care s-a născut în toți acești ani. Uneori, cele mai frumoase colaborări depășesc zona profesională și se transformă în legături adevărate.”, a transmis Lili Apostol.

Lili Apostol: ”Sunt recunoscătoare pentru această distincție!”

Distincția vine într-o perioadă plină de proiecte, colaborări și apariții pentru Lili Apostol și reprezintă încă o confirmare că autenticitatea, consecvența și apropierea de comunitate pot construi un parcurs solid într-un domeniu aflat într-o continuă schimbare.

„Sunt recunoscătoare pentru această distincție și pentru fiecare om care face parte din parcursul meu. În spatele unei apariții sunt întotdeauna oameni, multă muncă, încredere și colaborări construite în timp. Pentru mine, succesul înseamnă și oamenii frumoși pe care îi întâlnești pe drum și pe care reușești să îi păstrezi aproape.”, a mai spus Lili Apostol.

Foto: arhiva personală

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *