EVENIMENTLa ziVEDETE

Scandal de proporții pentru regretatul Alexandru Arșinel: a primit un rinichi în ziua în care s-a înscris pe lista de așteptare

Alexandru Arșinel a murit joi seară, la vârsta de 83 de ani. Apreciat pentru rolurile din teatru și film, cele mai multe alături de regretata Stela Popescu, actorul a căzut în dizgrație. Totul în urma unui transplant de rinichi, efectuat în anul 2013. La scurt timp, actorul a fost acuzat că a beneficiat de tratament preferențial, scrie libertatea.ro.

Scandalul a pornit după dezvăluirea că Arșinel a făcut transplantul de rinichi în aceeași zi în care s-a înscris pe lista de așteptare, în condițiile în care alți pacienți așteaptă chiar și ani pentru o astfel de intervenție.

Actorul a negat întotdeauna că s-ar fi folosit de statutul său pentru a fi favorizat.

Transplantul a fost efectuat de medicul Alexandru Lucan, care s-a apărat de acuzația de favorizare a actorului spunând că starea de sănătate a acestuia era mai gravă decât a altora. 

„Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am pus nicio pilă, absolut nimic. M-am trezit deodată că-mi spune doctorul meu că rinichiul mai funcţionează doar în procent de 7% şi că dacă intru la dializă am terminat cu meseria pentru toată viaţa. A fost o întâmplare în care Dumnezeu mi-a dat şi mie puţin noroc. Nu puţin, mi-a dat mai mult…”, se apăra și Arșinel. 

În anul 2018, actorul Alexandru Arșinel a fost chemat în fața procurorilor DIICOT, ca martor. Acesta a dat declarații într-unul din dosarele medicului Lucan, acuzat de delapidare şi suspectat că s-a îmbogăţit folosind banii şi aparatura Institutului de Transplant Renal de la Cluj.

„Am încercat, în măsura amintirilor, să răspund procurorilor. Asta nu înseamnă că sentimentele mele faţă de medicul Lucan s-au schimbat. Rămâne un om pe care îl voi aprecia şi îi voi purta recunoştinţă”, a afirmat Arşinel. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *