PETRU PAUN LA ACTUL 2 – actorul care a jucat rolul lui Alex in Fructul oprit

Ana Donosa, actriță la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” și gazda emisiunii Actul 2, de la Național 24 Plus, vă așteaptă la o nouă ediție cu povești de viață și de pe scenă, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 13.00.

De data aceasta, aflăm cum se poate trăi în armonie, făcând ceea ce îți place, de la actorul Petru Păun. Invitatul Anei Donosa spune răspicat că este important să trăim în adevăr. “Înseamnă să nu te trădezi pe tine!”. Petru a mărturisit la Actul 2 că se ferește de etichete.

“Mi-a plăcut să învăț și îmi place în continuare să învăț”. Popularitatea nu l-a schimbat, continuă să își tragă seva din natură. Sociabil dar cu o parte introvertită, Petru a fost foarte deschis la Actul 2. “Îmi place mai mult partea introvertită, în care sunt eu cu mine”.

“Nu sunt o vedetă, și nu mă consider o vedetă ci pur și simplu sunt un om căruia îi place să facă multe lucruri și le fac cu drag. Nu sunt atras de viața mondenă, nu sunt atras de viața de oraș, îmi place să trăiesc în propriul meu spațiu, în microuniversul meu, dar integrat în macrouniversul societății.” În timpul întrebărilor fulger alese de Ana Donosa aflăm mai multe despre Petru, despre pasiunile sale, dar și despre riscurile asumate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *