Competenţele unui Cadru Didactic de Muzică

Aleg să vorbesc despre profesorul de canto, pentru că eu, personal, profesez de douăzeci de ani ca profesor de canto.

În primul rând, profesorul trebuie să iubească meseria de mentor, de “arhitect vocal”, de formator artistic si, nu în ultimul rând, copiii.

Profesorul de muzică, în speță de canto, sau de cor, este unul dintre cei care muncesc mai mult cu elevii, deoarece el trebuie să exemplifice exercițiile sau cântecele cu propria voce, deci cu propriul său instrument. Astfel, elevul simte pe propriul organism anumite senzații și își formează reflexe potrivite în funcție de locul de impostație al vocii sale. Astfel se naște o relație profesional-intimă, ezoterică, între elev și profesor.

În timpul exemplificărilor profesorul trebuie sa privească elevul drept in ochi, pentru că și prin privire se pot transmite, simți informații.

Privirea profesorului trebuie să fie însoțită de INTENȚIE. Profesorul trebuie să CITEASCA TEXTUL CU VOCE TARE înainte de a începe cântul, astfel elevul să fie familiarizat cu pronunția corectă a textului. De multe ori pronunția corectă aduce o tehnică vocală corectă.

Profesorul să CUNOASCA LIMBILE STRĂINE pe care elevul le cântă, pentru a exemplifica ( cânta ) corect.

În cazul profesorului de cor (orchestră), acesta poate conduce fiecare partidă în parte, solistul, poate conduce fraza prin intenția transmisă în ochi, și gesturile mâinilor, și mimica feței. Această metodă este eficientă pentru a transmite sentimentele si stările pe care compozitorul le cere în partitură in mesajul textului si reguli componistice care indică un anumit caracter al piesei. Deci o altă calitate a profesorului de canto sau a dirijorului este EXPRESIVITATEA FACIALĂ SI CORPORALĂ.

Schimbul de informații prin privitul în ochi este foarte eficient pentru că reușește să capteze atenția copilului și aparatul fonator al elevului simte la fel cu aparatul profesorului, și întreg organismul răspunde imediat.

Una dintre calitățile profesorului este VOCEA sa clară, sănătoasă, plăcută atât pentru exemplificări cântate cât și pentru explicațiile vorbite.

Totodată, AUZUL foarte bun este foarte important, pentru a reuși corijarea elevului când se cânta fals.

El trebuie să aibă CUNOȘTINȚE MUZICALE solide, să stăpânească o tehnică vocală care sa îi permită sa exemplifice la clasă.

Alte calități sunt RĂBDAREA si DIPLOMAȚIA în fața elevilor, pentru că nu toți elevii sunt la fel de dotați artistic, să încerce să descopere potențialul fiecărui elev în parte și să il dezvolte cu tact, prin exercitii vocale specifice fiecarei voci în parte și prin repertoriul ales. Recomand ca repertoriul să fie jusfificat.

Alegerea repertoriului este bine să se facă în raport cu nivelul elevului, eventual gradul de dificultate poate crește treptat, în funcție de evoluția copilului la vocalize.

Vocalizele sunt recomandate pentru încălzirea vocii (irigarea corzilor vocale si a intregului aparat fonator), pentru elasticitatea muschilor feței, pentru antrenarea muschiilui diafragmei, pentru lărgirea ambitusului vocal.

Planificarea orelor este o dovadă de bun organizator. În lecția când se studiază registrul acut se evită exercițiile pentru registrul grav si invers. Combinarea celor două tipuri se exerciții poate suprasolicita mușchii pereche si nepereche de la nivelul orificiului glotic, (mușchi pereche: cricoizi, aritenoizi si tiroaritenoidul-singurul muschi ce dă volumul vocii) fiind o agresare a organului fonator. Astfel, profesorul trebuie SĂ CUNOASCĂ ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI FONATOR.

Un bun dascăl reușește să capteze atenția elevului, să-l determine să-și iubească propria voce si să o stăpânească permanent conștient .

Încurajarea elevului este o metodă eficientă, creierul acționând pe afirmații. Eu personal, în calitate de profesor, am intâlnit elevi diferiți, unii au renunțat la muzică după patru ani, alții au mers pana la masterat, în funcție de dragostea lor pentru arta vocală.

I-am incurajat de la bun inceput să iși facă o cultură muzicală si generală asiduă, prin mersul la Filarmonică, la Opera Natională, la Teatrul de Operetă , la Teatrul Național, să vizioneze producții de music hall pe youtube, să facă audiție comparată între piese, să citească viețile marilor compozitori și artiști pentru a întelege jertfa pe care aceștia au plătit-o pe altarul artei lor.

Profesorul care este cu un pas înaintea elevului, îi oferă acestuia sentimentul de siguranță.

Profesorul este cel care ține legătura cu părinții si le povestește despre evoluția copilului lor .

Profesorul poate da aripi sau poate distruge viitorul si psihicul unui elev, umilindu-l in public și pedepsindu-l. Asta mi s-a intâmplat chiar mie in această Universitate.

Asadar, profesorul nervos sau încărcat cu probleme personale ar trebui să își revizuiască atitudinea față de elev, să invețe DIPLOMAȚIA și să-și strunească propriii nervi.

Profesorul este persoana care trebuie să aibă un comportament decent, calm, echidistant si protocolar cu elevul. Prieteniile prea strânse ce depășesc o anumită limită pot degenera relațiile profesor elev.

În concluzie, profesorul de muzică este cel care are șansa și onoarea să poată pune bazele unui viitor mare muzician de recunoaștere mondială.

De multe ori, elevii își intrec profesorii. Am simțit-o pe pielea mea si pot exprima că bucuria aceasta este nespusă.

De fiecare dată cand merg la spectacolele, concertele elevilor mei, sunt cea mai fericită, pentru că am pus o cărămidă în formarea unui muzician de bază .

Profesorul poate da aripi unui viitor muzician de bază. Perseverența “bate “ talentul.

Ozana Barabancea

Concluzie:

Orice elev are o sămânță de talent, care poate fi sădită într-un sol fertil de muncă pasionată, pentru ca mai târziu să răsără un vlăstar al muzicii cu care școala, apoi țara noastră să se poată mândri .

Important în artă este să vibrezi tu însuţi şi să faci şi pe alţii să vibreze”.

George Enescu

Vocea umană este mai mult decât o comoară dăruită de natură, mai mult decât un instrument de comunicare, ea exprimă, la mai multe persoane, temperamentul şi caracterul acestora, la altele este însăşi gradul de cultură şi civilizaţie. Capacitatea expresivă a vocii depăşeşte pe cea a instrumentelor muzicale, deoarece vocea este o manifestare interioară, pe când instrumentul este de natură exterioară. De aceea, constructorii de instrumente se străduiesc ca acestea să imite vocea umană. Vocea este una dintre cele mai importante creaţii ale naturii”1.

„Conţinutul psihicului uman reprezintă orientarea în mediul problematic al existenţei omului, iar obiectul rămâne adaptarea la mediu”2.

Sunetul vocal se poate realiza corespunzător, pe baza următoarelor contribuţii 3:

Nu orice element afectiv direcţionează conştiinţa artistică în întemeierea operelor muzicale ca mijloc de expresie al complexului afectiv.

Din punct de vedere psihologic, pasiunea este un element deosebit de puternic în a mobiliza şi a determina.

Fără pasiuni, omul nu este decât o forţa latentă”4.

Transpus pe plan muzical artistic această afirmaţie îşi păstrează logica şi valoarea semantică. În cadrul activităţii de creaţie, pasiunea acţionează ca un element director, ca o idee tematică, constituind foiţa motrică a întregului discurs muzical. Cu specificaţia că această pasiune trebuie să păstreze unele proporţii în ceea ce priveşte gradul de exteriorizare artistică, în felul acesta păstrând condiţiile optime de claritate în care raţiunea să poată opera. Nici o creaţie muzicală nu trebuie să abunde în aşa fel de elementul motivator al întregii opere, încât raţiunea să capete un sens de inoperativitate.

Prin structura lor, trăirile afective umane dispun de trăsături specifice, esenţiale, ce le fac capabile de a fi conduse şi direcţionate utilizând mijloace artistice de expresie muzicală.

Autor: Ozana Barabancea

Bibliografie

Husson, RaoulVocea cântată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1968
Pinghiriac, Emil; Pinghiriac, Georgeta
Arta cântului şi interpretării vocale, Ed. Fundaţiei România de Mâine, 2003
Pop, IoanCântul, mod de comunicare, Ed. Universităţii Naţionale de Muzică, Bucureşti, 2004
Ribot, TheoduleLogica sentimentelor, Ed. I.R.I., Bucureşti, 1996
Şchiopu, UrsulaDicţionar enciclopedic de psihologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1997

1 Emil şi Georgeta Pinghiriac – Arta cântului şi interpretării vocale, pag. 36.

2 Ursula Şchiopu – Dicţionar enciclopedic de psihologie, pag. 541.

3 Ioan Pop – Cântul, mod de comunicare, Editura Universităţii Naţionale de Muzică, Bucureşti, 2004, p. 24.

4 Ribot, Theodule – Logica sentimentelor, Editura I.R.I., Bucureşti, 1996, p. 54.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *