Cornelia Catanga a pierdut un om drag. ”A fost ca un tată pentru mine! Datorită lui sunt ceea ce sunt azi”
Cornelia Catanga se află în doliu. Un unchi al artistei, care se afla în Spania, a decedat cu puțin timp în urmă. Bărbatul a făcut atac cerebral în urmă cu două luni de zile, chiar de ziua de naștere a interpretei de muzică lăutărească, pe 9 martie. ”Mie mi-au spus mai târziu”, spune artista noastră. Unchiul artistei a murit într-un spital din Spania. ”A fost ca un tată pentru mine! Datorită lui sunt ceea ce sunt azi”, spune Cornelia Catanga. O firmă din Spania, pe nume Funeraria International Rosalinda, din grupul 07 Funerare, s-a ocupat de toate detaliile legate de transportul în țară al unchiului interpretei, iar firma Imperium din România îl va prelua la sosire, cheltuielile ridicându-se la 6000 de euro. Însă oamenii au fost amabili și au acceptat ca urmașii unchiului ei să achite suma aceasta, doar când va ajunge în țară sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui lor. ”Le mulțumesc din suflet pentru gestul lor și pentru tot ce au făcut să ne ajute”, ne-a mărturisit regina muzicii lăutărești.
Fiul artistei a dat vestea pe Facebook
Vestea a fost dată chiar de fiul artistei, Alexandru Pădureanu, care a scris un mesaj sfâșietor pe Facebook. ”Offf Unchiul meu iubit…Patunicu meu !!! Ne-ai lasat pe toti cu inima indurerata… si ai plecat….de ce ai plecat atat de devreme? De ceeee????? Cand toti aveam nevoie de tine in momentele cele mai grele, si mai ales de fericire…tu ne faceai sa radem… sa ne simtim bine… si indiferent de situatie, erai mereu pozitiv, cu zambetul pe buze si ne dadeai un gram de speranta…..doar prin felul tau….pe mine unu ma faceai cel mai fericit, si prin vocea ta calda, ma linisteai si imi dadeai o stare prea frumoasa… ma faceai mereu sa rad, si nu ma lasai trist niciodata….si mereu te laudai cu mine, oriunde te duceai. “Nepotul meu, cel mai mare pianist…!!!” Nu stii cat imi crestea inima de bucurie… Si tin minte si acum cata rabdare aveai cu mine…numai spun cat de mult ai contribuit la cariera lui Cornelica ta… si cat ai iubito… numai zic de tati !!! Oare ce era cu tine ingerul meu ??? Inima mea buna si frumoasa ??? Am vorbit ultima oara la telefon acum cateva luni intrebam ca nebunul de tine sa vad cum esti ce faci… imi spuneai ca pleci in Spania… ca iti iei bilet… si nu stii cand o sa te intorci… ca o sa vezi tu… si acum ????? Cu toate ca nu concep… Eu mami si tati, cu ajutorul lui Dany te sunam de 2-3 ori pe zi, sa stim cum esti… pana in ultima clipa… Nu pot concepe ca tu numai esti acolo…esti 24 din 24 in gandurile mele si ale lui mami si tati. Nu stiu ce sa mai zic… mi s-au epuizat vorbele. Drumul sa-ti fie presarat cu flori…cu toate ca nu concep nimicc… simt ca tot esti aici cu noi…Atat vreau ….sa vi in visele mele si sa-mi spui ca esti bine… Pentru ca eu Alex te-am iubit sincer si te voi iubi. Mi-e dor de tine maree mare… si ma topesc…!!! Te iubesc mult eu si ai tai… Alexul tau , Cornelica ta, si Miticuta al tau !!”, a scris pe rețeaua socială, Alexandru Pădureanu.