EVENIMENT

Mihai Bendeac, ”probează” sicriul unui concurent iUmor

Dacă unii concurenți și-au adus la iUmor ca recuzită baloane, animale sau chiar cuțite, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, o tânără aduce pe scenă un sicriu.
La vederea obiectului de pe scenă, Mihai Bendeac și-a amintit de o experiență asemănătoare pe care a trăit-o în trecut, tot cu ocazia unor filmări, așa că și-a dorit să încerce și sicriul de pe scenă. ”Eu am mai stat în sicriu, mi s-a pus și capacul, m-au băgat în groapă și au turnat și pământ peste mine”, a povestit Mihai Bendeac și l-a ”probat” și pe acesta în ciuda protestelor Deliei.
Care au fost reacțiile colegilor săi, telespectatorii pot afla mâine seară, de la ora 20.00, la Antena 1, când jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată.
Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!
Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *