Berăria H sărbătorește 4 ani de la infiintare cu 4 concerte aniversare: Holograf, Delia, Paraziții & Damian Drăghici

Berăria H – celebra berarie din Parcul Herastrau – împlinește 4 ani de la deschidere în data de 12 septembrie și pregătește 4 concerte aniversare in perioada 12-15 septembrie, cu unii din cei mai titrați artiști români ai momentului: Delia, Holograf, Paraziții și Damian Drăghici & Brothers.

Primul concert are loc chiar în ziua aniversării Berăriei H (miercuri – 12 septembrie) și va fi susținut de Damian Drăghici & Brothers, artistul sărbătorind la rândul lui 18 ani de carieră printr-o #DublăAniversare în stil “Gypsy Rock”.

În următoarea zi, pe 13 septembrie, scena Berăriei H va fi ocupată de prestigioasa trupă Holograf, trupa care a cântat de altfel și la concertul de inaugurare de acum 4 ani. Urmează Delia, vineri – 14 septembrie, artista care nu mai are nevoie de nicio prezentare și pe care fanii o vor putea vedea în primul mare concert al toamnei. Iar sâmbătă – 15 septembrie – e rândul celor de la Paraziții să urce pe scenā cu încă o #DublăAniversare – 24 de ani de la înființarea trupei.

 “Ca în fiecare an, ne place să marcăm momentul printr-o aniversare greu de uitat, dar anul acesta am vrut să fie cea mai mare de până acum. Așa că am inventat o “aniversare 4×4”: 4 ani – 4 mega concerte. Ne așteptăm la mulți invitați și multă distracție, mai ales că avem și alte surprize pe care nu vrem să le divulgăm deocamdata. Ne bucurăm că am crescut mai mari și sperăm să creștem în continuare alături de cei care ne trec pragul în fiecare an, în fiecare lună și, unii, aproape în fiecare zi.”, a declarat Vlad Dumitru, Directorul General al Berăriei H.

Berăria H este cea mai mare berărie din Sud Estul Europei și cel mai mare restaurant din București, ca suprafață. Cu o capacitate de 2000 locuri in interior și 1000 de locuri pe terasă, Berăria H a organizat in cei patru ani de activitate peste 1500 de evenimente și este vizitată de peste 600 000 de oameni anual. Anual, in Beraria H se vand peste 500 000 de litri de bere si se emit peste un milion de note de plata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lumea Presei, lumeapresei.ro