“Salomé”, din 23 iulie, la Happy Channel

Începând de luni, 23 iulie, îndrăgita actriță Edith Gonzalez le dă întâlnire telespectatorilor la Happy Channel. “Salomé”, producția Televisa care i-a adus frumoasei vedete un rol memorabil, va putea fi urmărită de luni până vineri, de la ora 16.00.
După „Dragoste eternă”(„Vivir a distiempo”), serial sud-american difuzat în exclusivitate la Happy Channel, Edith Gonzalez revine la postul de televiziune în “Salomé”. Lansată în octombrie 2001, la Canal de las Estrellas, producția Televisa s-a bucurat de un succes uriaș, ajungând să fie difuzată în numeroase țări, câștigând astfel fani din diverse zone ale lumii. Producția îi are ca protagoniști pe Edith Gonzalez și Guy Ecker, urmărind povestea de iubire a celor două personaje – Fernanda (Salomé) și Julio Montesino Valladares.
Fernanda lucrează ca dansatoare, la Salón D’Rubí, unde este cunoscută sub numele Salomé. A fost abandonată de mamă, iar acest cabaret i-a devenit pe lângă locul de muncă și propriul cămin, mai ales că aici se află și buna sa prietenă – Karicia(Niurka Marcos). Salomé este principala atracție a salonului, cucerind bărbații cu mișcările ei. Dansul este pentru ea un refugiu care o ajută să uite de probleme și de povestea tristă pe care o ascunde. Julio Montesino,un bărbat chipeș și cu o situație financiară bună, este căsătorit cu Angela(Mónika Sánchez), o femeie grav blonavă. Diego (Sebastián Ligarde), fratele Angelei, locuiește cu familia Montesino și își petrece foarte mult timp la cabaret. Într-o seară de beție, Diego ajunge acasă împreună cu Salomé și cu Karicia, prilej cu care Salomé și Julio se cunosc. Cei doi ajung să se îndrăgostească, și deși trăiesc o iubire profundă, relația lor întâmpină numeroase obstacole. Din distribuție mai fac parte actori precum: María Rubio (Doña Lucrecia Valladares de Montesino), Patricia Reyes Spíndola(Manola), Aarón Hernán(Don Arturo Montesino).
În această vară, de luni până vineri, între orele 16.00-18.00, postul de televiziune Happy Channel aduce în atenția publicului “Salomé”, o poveste de iubire, presărată cu numeroase secvențe emoționante și intrigi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lumea Presei, lumeapresei.ro