VEDETE

Ce emisiune va prezenta Gina Pistol la Antena 1!

Începând din această primăvară, 7 cupluri de vedete pornesc într-o călătorie epică, prin Asia, în încercarea de a-şi depăşi limitele şi de a câştiga marele premiu de 30.000 de Euro. Acestora, în aventura vieţii lor, se alătură Gina Pistol, în calitate de prezentator al celui mai solicitant reality show difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1, „Asia Express”.

„Pentru mine, Asia Express înseamnă un vis împlinit. Îmi doream foarte mult să descopăr o parte din Asia, dar cu ajutorul acestui show voi avea ocazia să fac asta express: cât descoperă alţii într-o viaţa, eu voi descoperi în cinci săptămâni!”, a declarat frumoasa prezentatoare.

Gina nu este străină de călătoriile tip aventură: „Eu am mers 1000 de kilometri într-o lună şi oricum a fost foarte greu, nu vreau să-mi imaginez cum vor fi 5000 de kilometri în cinci săptămâni!”, iar legătura ei cu Asia este una specială: „Eu sunt fascinată de Asia, când eram mică îmi doream să câştig foarte mulţi bani şi să merg cinci săptămâni în Asia. Uite că mi s-a îndeplinit visul! Doar că nu sunt atât de bogată!”, a povestit Gina, care e convinsă că această experienţă le va schimba percepţia asupra vieţii multora dintre concurenţi. „Cred că după această emisiune ţi se vor ierta din păcate. O să fie foarte greu, cu siguranţă va fi aventura vieţii lor. Să mergi cu un dolar pe zi, cu rucsacul în spate, cu <<Ia-mă, nene!>> în condiţiile în care în Asia nu se prea vorbeşte engleză…nici nu vreau să mă gândesc!”.

Gina nu va porni singură la drum, ci îi va fi alături actorul Marius Damian, în calitate de co-prezentator, care în toată această aventură le va vorbi telespectatorilor despre locurile surprinzătoare în care vor ajunge, despre lucrurile inedite de acolo, despre specificul fiecărei regiuni. „Cinci săptămâni cu Gina în Asia, mă simt senzaţional!”, au fost primele cuvinte ale actorului atunci când a aflat că va porni în Asia Express. Întrebat ce ar lua cu el în bagaje, el a mărturisit: „Mi-aş lua toată familia, soţia şi cei trei copii, dar din păcate nu am cum. Chiar nu intră într-o valiză!”.

Vietnam-Laos-Cambodgia-Thailanda este traseul pe care cele 7 cupluri de vedete sunt nevoite sa il parcurga in aceasta aventura. Spre deosebire de orice alt reality de acest gen, “Asia Express” reuseste sa puna intr-adevar la incercare limitele celor care ii accepta provocarea. Intreaga actiune are loc in diverse sate sau orase ale acestor tari, nu exista un spatiu delimitat in care concurentii sa fie nevoiti sa participe la niste probe. In cazul acestui show, fiecare  echipa are de parcurs mii de kilometri, trebuie sa se descurce sa isi gaseasca singuri transport, sa faca auto-stopul prin te miri ce zone, sa gaseasca localnici dispusi sa ii cazeze si sa le dea de mancare. Toata aceasta cursa este contra-cronometru, iar in functie de eficienta si rezultate obtinute in urma diverselor probe, echipele merg mai departe sau sunt eliminate. Competitia si tarile in care ea se desfasoara aduce un mix de suspans, adrenalina, situatii limita si emotie imposibil de gasit in orice alt format de gen. Perechile participante au fost si ele selectate in functie de niste criterii clare. Pe langa dorinta de aventura si de a infrunta niste situatii care ii vor pune la incercare din toate punctele de vedere, intre membrii fiecarei echipe trebuie sa existe deja o relatie de lunga durata, o relatie bine sudata, care sa le permita ca impreuna sa treaca peste toate obstacolele ivite in aceasta competitie. Stresul, nervii intinsi la maxim, lipsa totala a confortului, sunt momente peste care e greu de trecut atunci cand partenerul nu este pe aceeasi lungime de unda.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *