RomânIA Autentică reînvie tradițiile
Anul acesta, la Iași și Hobița s-a sărbătorit în stil românesc de Sânziene, în cadrul festivalului RomânIA Autentică – ediția a doua, elementul de noutate fiind organizarea evenimentului în paralel, atât în zona Moldovei cât și în Gorj. Iașul a reușit să adune până la final, în public, peste 20.000 de persoane, 10.720 dintre acestea purtând ie românească, în timp ce la Hobița s-au adunat peste 5.000 de oameni dintre aceștia 4.000 îmbrăcați în straie populare. Astfel, ia românească a fost sărbătorită de mii de persoane venite din toate colțurile țării sau chiar și de peste hotare. Evenimentul a fost inițiat de Asociația Națională a Antreprenorilor și organizat alături de Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu, Primăria și Consiliul local Peștișani, Flori de ie și Departamentul Centenar ca partener principal.
Astfel, în cadrul evenimentului ce a avut loc concomitent atât la Iași-orașul Micii Uniri, cât și la Hobița-Acasă la Brâncuși, s-a adunat pe parcursul zilei de sâmbătă cea mai mare comunitate de români îmbrăcați în ie, la un loc! Evenimentul a fost unul artistic, pe scenă urcând nume mari, de la Orchestra Lăutarii și Nicolae Botgros la Iași, Ansamblul profesionist Doina Gorjului la Hobița, Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Nicoleta Voica, Veta Biriș, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Claudia Torop, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Marian Mendregoniu, Georgiana Bârsac, Natalia Gojanu, Roxana Croitoru precum și alți invitați speciali din toate zonele țării.
“Iată se dovedește încă o dată puterea iei românești ce strange mii de oameni din toate colțurile țării. Astăzi Oltenia și Moldova și-au dat mână cu mână și împreună au reușit să strângă peste 15.000 de oameni îmbrăcați în ie care au vibrat la unison. Este timpul să acordăm importanța cuvenită meșteșugurilor și tradițiilor românești și poate astfel se va conștientiza și necesitatea a avea cadrul legislativ care să reglementeze și să ajute la dezvoltarea acestui segment important în economia românescă. Sunt convinsă că în anul 2018 ni se vor alătura mai mulți oameni și că RomânIA Autentică va deveni un eveniment emblematic!”, a declarat pe scena evenimentului RomânIA Autentică de la Iași, Cristina Chiriac, inițiatoarea proiectului.
La Iași, toți cei care au trecut sâmbătă prin centrul orașului îmbrăcați în ie au primit un ecuson numerotat, reușind ca la finalul evenimentului numărul persoanelor purtătoare de ie să fie de peste 10.000. Pe pietonalul Ştefan cel Mare a fost organizat un târg al meşterilor populari, iar ”RomânIA Autentică” a început cu o paradă a portului popular, care a plecat din faţa Primăriei şi s-a oprit în Piaţa Palatului Culturii, unde s-a pornit o horă.
La Gorj, sute de copii și nu numai, s-au prins sâmbătă, în parcul Coloanei “Fară de Sfârșit” într-o horă a iei, de un impact emoțional puternic. Apoi, participanții au ajuns la Hobiţa, în poiana din satul natal al lui Brâncuși, unde a avut loc o petrecere câmpenească. Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani a menționat că ,,importanța continuării tradițiilor și a datinilor românești reprezintă o prioritate, satul românesc fiind izvorul spiritualității românești”.
De la mic la mare, de la mici suflele românești de doar 4 luni, și până la adevărații iubitori de artă populară, de peste 80 de ani, au luat parte cu toții la evenimentul RomânIA Autentică, primul astfel de eveniment din România, reunind părți ale sufletului românesc în aceeași horă, sub același cer albastru plin de doruri.
Fiind cu adevărat impresionat de dragostea și pasiunea iesenilor pentru arta românească, primarului Iașului, Mihai Chirica a descris ia românească că fiind: “Zămislită din mâinile străbunilor noștri cu dragoste nemărginită pentru portul tradițional, ia noastră românească reprezintă un echilibru subtil între istorie și natură. Trăim românește și simțim românește în context european, iar acest lucru ne oferă posibilitatea de a ne propaga valorile. Cu prețuirea noastră, făcând-o cunoscută din generație în generație, ia va dăinui peste vremuri, așa cum am moștenit-o și noi: odă a portului tradițional românesc.”
Festivalul RomânIA Autentică are ca scop conștientizarea la nivel național a importanței introducerii costumului popular în patrimoniul UNESCO.
Evenimentul a fost sustinut de: EximBank, Hotel Unirea, SIF Moldova, TVR, TVR Internațional, Agerpres, Radio România Actualități, România TV, ETNO TV, Pandorra Story Style, Brândușa Bordeianu Make-up, Acasă la Brâncuși, Eva.ro, Antrec România, Kudika.ro, Garbo.ro, Șuete.ro, tele 3, Gorj TV, Iași TV Life, Radio România Iași, Gorjeanul, Țărăncuța urbană, Kudika, Radio infinit, Cluj manifest, Canal 33, Business Woman, Domino, Impact FM, Vertical, Accent TV, Grupul Bursa, Radio HIT, Radar de media, Pandurul, N-sat TV, Gazeta de Sud.
Mai multe detalii pe: https://www.facebook.com/www.romaniaautentica.ro.
Photo credit: DAN IGNAT