Religie

Povestea Icoanei Maicii Domnului ”Iordănița” de la Ierusalim!

ICOANA MAICII DOMNULUI „IORDĂNIȚA” și Racla cu moaștele Sf. Ioan Hozevitul de la Hozeva

icoana iordanita racla sf ioan hozevitul r
Această sfântă icoană numită IORDĂNIȚA ce se tâlcuieşte OCROTITOAREA IORDANULUI, s-a aflat timp de peste 30 de ani în biserica Schitului Românesc de pe malul Râului Iordan, ridicat de Patriarhia Română în anul 1935 în regiunea Qasr al-Yahud, la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos.
A fost ferecată în argint și dăruită bisericii românești de Gh. Petra, Dumitru Vasile și Stelian Ionescu, în anul 1939.
În fața acestei icoane se ruga și plângea Sfântul Ioan Iacob Românul în vremea cât a slujit ca egumen la Schitul Românesc de la Iordan. A săvârşit multe minuni și a ascultat rugăciunile multor pelerini români și pusnici de pe Valea Iordanului.
În anii 1967-1970 din cauza războiului declanșat în zonă, biserica românească a fost bombardată, turla centrală a căzut, iar pereții au fost găuriți de bombe. Atunci schitul românesc s-a pustiit, călugării au plecat, unele din obiectele sfinte fiind salvate și duse la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim, între care și această icoană a Maicii Domnului IORDĂNIȚA.
În prezent icoana este așezată în pridvorul bisericii Așezământului Românesc din Ierusalim, în anul 2014 i-a fost sculptat în România un baldachin în lemn de stejar de către Preotul Mircea Ursache din Piatra Neamț, prin grija Arhim. Timotei Aioanei – Superiorul Așezămintelor Românești din Țara Sfântă și a fost împodobită cu trei candele mari de argint executate la Atelierele Patriarhiei Române din București, prin grija Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri (2015).
Cu prilejul Duminicii Ortodoxie, 5 martie 2017, cu Înalta binecuvântare a PF Patriarh Daniel, Icoana MD Iordănița a fost adusă pentru prima dată în România pentru a participa la sărbătoarea și pelerinajul cu icoane organizat de Parohia Icoanei din București. Credincioșii s-au putut astfel, închina la icoana la care se ruga Sf Ioan Iacob (primul sfânt român trecut oficial în Calendarul Patriarhiei Ierusalimului în data de 31.01.2016) și au aflat istoria Schitului Românesc de pe malul Iordanului, locul istoric al Botezului lui Iisus.

icoana 3 r icoana ierusalim r

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *