Designerul Andreea Dogaru își prezintă azi colecția la Bucharest Fashion Week! Tânăra a fost comparată la Strassbourg cu renumitul creator de modă Alexander McQueen
Azi începe Bucharest Fashion Week! Peste 30 de designeri își vor prezenta noile colecții pe scena celui mai important festival de modă din România. Evenimentul va fi deschis de Andreea Dogaru.
”Dragi prieteni, mâine voi avea deosebita onoare de a deschide cel mai important festival de modă, Bucharest Fashion Week. În cadrul acestui minunat festival voi lansa “Warrior” o colecție conceptuală, arhitecturală, cu foarte multe detalii ce transmit sentimente de romantism. Evenimentul va avea loc la Ambasad’or Otopeni unde vă aștept cu drag”, spune Andreea Dogaru.
Cea de-a 25 a ediție a celui mai important festival de modă din România va avea loc la Ambasad’Or Events & Leisure, în perioada 21-23 aprilie 2016.
Creaţiile Andreei Dogaru, designer român din noul val, au fost lăudate la festivalul internaţional de modă Strasbourg Fashion Days 2015, desfăşurat în Franţa. Graţie colecţiei Lilith, prezentată în cadrul evenimentului, românca a fost comparată cu renumitul creator Alexander McQueen ( designer vestimentar britanic, fondator al propriului label care îi poartă numele și designer principal al casei de modă Givenchy în perioada 1996 – 2001).
Andreea Dogaru este unul dintre designerii români care a intrat în industria modei în anul 2010. La scurt timp după la lansarea primei colecţii, în 2011, Andreea a primit distincţiile „Designerul anului în România” şi „Designerul cu cea mai rapidă ascensiune”. Ulterior, în 2013, Andreea Dogaru a primit şi premiul pentru „Cel mai bine cotat designer român” iar în 2014 a fost desemnată din nou, ca fiind „Designerul anului” în cadrul Bucharest Fashion Week. Andreea a ajuns deja la peste 30 de colecții, pe care le prezintă pe podiumurile naționale și internaționale de modă, iar în decembrie 2015, a fost declarată cel mai bun designer de couture la Romanian Fashion Awards.
De-a lungul timpului, personalităţi precum Teo Trandafir, dar şi artişti internaţionali precum cântăreața Nyanda sau actriţele Erika Eleniak şi Michelle Rodriguez au îmbrăcat haine semnate Andreea Dogaru.