EVENIMENTLa ziVEDETE

Valentin Burada aduce bucurie copiilor din centrele de zi, printr-o amplă acțiune socială alaturi de Directia Generala de Asistenta Socială si Protectia Copilului!

În pragul Crăciunului, Valentin Burada, fondatorul rețelei Swiss Clinics, a coordonat o amplă acțiune socială dedicată copiilor proveniți din medii defavorizate, oferindu-le mai mult decât daruri: emoție, atenție și sentimentul că sunt văzuți și prețuiți.
Evenimentul a reunit peste 70 de copii din mai multe centre de zi și a fost realizat cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, alături de organizații non-guvernamentale implicate activ în sprijinirea copiilor vulnerabili: Asociația Zile cu Soare pentru Îngerași, Fundația Viață și Lumină și Fundația Lumea Noastră Minunată.
Copiii au fost primiți într-un cadru cald și prietenos, unde au avut parte de activități interactive, momente de joacă și atenție personalizată, într-o atmosferă care a pus accent pe bucuria autentică și conexiunea umană.
„Credem cu tărie că adevărata valoare a unui brand se vede în felul în care reușește să fie aproape de oameni, mai ales de cei care au cea mai mare nevoie. Acești copii ne-au oferit o lecție de sinceritate și emoție pură. Iar dacă fiecare dintre noi face puțin, puțin câte puțin se face mult”, a declarat Valentin Burada.


La acțiune au participat voluntar membri ai echipei Swiss Clinics, de la management și medici, până la personalul medical, administrativ și echipele de suport, demonstrând că implicarea socială este o valoare trăită, nu doar declarată.
Implementarea proiectului la nivel organizațional a fost coordonată de Theea Mihăescu, coordonatoarea Academiei Swiss Clinics, cu sprijinul activ al Andreei Matei, managera clinicii Swiss Clinics București, și al Marinelei Popescu, CEO Swiss Clinics.

„Pentru noi, implicarea în comunitate este parte din identitatea organizației. Prin această acțiune desfășurată în clinică, ne-am dorit să le oferim copiilor mai mult decât un sprijin punctual: o primire călduroasă, grijă, bucurie și un sentiment real de apartenență. Poate nu le putem schimba trecutul, dar putem fi parte din viitorul lor”, a declarat Marinela Popescu.
Acțiunea se înscrie în viziunea pe termen lung a Swiss Clinics de a fi mai mult decât o rețea de clinici, devenind un partener activ al comunității, care îmbină performanța medicală cu responsabilitatea socială. Reprezentanții companiei au transmis că astfel de proiecte vor continua, cu obiectivul de a construi inițiative sustenabile dedicate educației, solidarității și sprijinului real pentru cei aflați în nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *