Sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
Mulţimi de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala mitropolitană din Sibiu în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în Duminica a 6-a după Rusalii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi în care s-au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu şi slujitorii Catedralei mitropolitane.
În cadrul Sfintei Liturgii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Marius-Ioan Dobrin. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa, minunile şi mărturia Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, iar mai apoi a evidenţiat învăţăturile Evangheliei din Duminica a 6-a după Rusalii, a vindecării paraliticului din Capernaum.
„Pentru că Sfântul Ilie Tesviteanul este mare între proroci, el este considerat a fi al doilea Înaintemergător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A fost răpit de pe pământ şi dus la ceruri într-un car de foc, urmând ca să revină înainte de a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, să moară şi să participe şi el la învierea cea de obşte. Întâi de toate ne gândim la această mare personalitate a Vechiului Testament ca la o pildă de mărturisire a Dumnezeului Celui Adevărat. A avut curajul să-i spună împăratului şi împărătesei de nelegiuirile, de fărădelegile pe care ei le săvârşeau şi mai ales despre faptul că se închinau unor zei străini Dumnezeului adevărat (…) Mărturia aceasta este pentru noi un temei al adevăratei credinţe în Dumnezeu Mântuitorul pe care noi o avem mărturisită în fiecare duminică şi în fiecare sărbătoare. În duminica aceasta avem o altă mărturie, o altă minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos în chip deosebit, făcând legătura între două lucruri esenţiale: iertarea păcatelor, adică vindecarea sufletească, şi vindecarea trupească. (…) Prin cuvintele «Îndrăzneşte, fiule, iertate îţi sunt ţie păcatele!», Mântuitorul ne adresează un mesaj nouă, tuturor, atunci când ne aflăm în stare de neputinţă, în stare de slăbiciune, în stare de imposibilitate de a ne îndruma, de a ne duce singuri, aşteptând ajutorul şi mântuirea Lui prin cele două elemente, prin cele două vindecări, adică vindecarea sufletească pentru ca să obţinem vindecarea trupească. (…) Ori de câte ori ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu, ori de câte ori ne îndreptăm atenţia spre Biserica lui Hristos, ori de câte ori ne pregătim ca să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, primim acest mesaj: «Îndrăzneşte, fiule!». Nici nu se poate să fie altă binecuvântare mai puternică şi mai apropiată de fiinţa noastră decât această chemare. Deci, în momentul în care dorim să ne apropiem de Hristos, să ne eliberăm de povara păcatelor care atrage după sine şi povara neputinţelor trupeşti, noi primim această binecuvântare, iar îndrăzneala nu este altceva decât primul pas spre vindecare”, a subliniat ierarhul.
Credincioşii veniţi la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să aducă cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aflate în Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar mulţi dintre cei prezenţi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
sursa: Mitropolia Ardealului