DESIGNERUL FLORA NĂSTASE REVINE PE PODIUM!
După un deceniu în care a stat departe de podiumurile de modă,
designerul Flora Năstase revine, cu un show special!
Divele anilor ’30-’40 au inspirat-o pe cunoscuta creatoare de haine de
blană să aducă pe scenă ținute-unicat, în premieră, pentru a marca
această revenire spectaculoasă, în show-ul GLAMOUR FURS by FLORA NĂSTASE.
Show-ul va fi plin de surprize. Una dintre acestea va fi apariția, în
premieră pe un podium de modă, a lui Adrian Enache împreună cu Diana, fiica sa. Ozana Barabancea, cunoscută atât în mass-media cât și pe scena Operei Naționale București, va purta o ținută specială, spectaculoasă, pe care designerul Flora Năstase nu a divulgat-o încă. O altă surpriză este implicarea în prezentare a unor personalități cultural artistice: Costina Cheyrouze – actriță la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București și Amyra Badro, balerină la Basel, în Elveția.
Divele anilor ’30-40 nu vor fi interpretate doar de manechine, ci și de
Paula Chirilă, Maria Constantin, Annes, Olga Bălan, Alina Rugină, Roxana Niculae, Eveline Păuna.
Despre show-ul din 9 noiembrie, designerul Flora Năstase spune:
„Au trecut zece ani de când am avut ultima prezentare pe un podium de modă. În tot acești ani, în care am stat departe de strălucirea evenimentelor de profil, am continuat să creez, pentru publicul meu. Cred că tocmai faptul că, în acest deceniu de tăcere, am continuat să văd pe stradă haine de blană cu eticheta mea, este cea mai bună dovadă de apreciere din partea femeilor pentru care creez! Am decis să revin acum pe podium nu cu o colecție, ci cu un SHOW inspirat de divele anilor ’30-40. Veți putea vedea haine de blană alese pentru femeile care impresionează prin stil și rămân o vreme în mintea celor care le privesc. Am asortat spectaculoaselor haine de blană ținute prețioase, unele cusute cu fir de aur, altele cu vechime de peste o sută de ani”.
Mariage Fest, la Palatul Parlamentului, vineri, 9 noiembrie, la ora
12.00.
* Accesul se face pe la poarta C1, între Piața Constituției și Parcul
Izvor, intrarea vizitatorilor, pe bază de invitație în format electronic
sau legitimație de presă, pentru reprezentanții mass-media. Întrucât
este obligatoriu controlul de securitate, vă rugăm să nu aveți asupra
dvs. obiecte ascuțite sau lichide și să veniți cu cel puțin 30 de minute
înainte de show.