Smiley, Ellie White și Irina Rimes cântă la Dream Family Festival, la Brașov. Este cel mai mare festival dedicat familiei!

Smiley, Ellie White, Irina Rimes și Gașca Zurli sunt cap de afiș al celui mai mare festival dedicat familiei din România, Dream Family Festival. 

Evenimentul va avea loc în perioada 21-24 iunie la Brașov, pe platforma fostului Stadion Municipal. Locația de 25.000 de metri pătrați va fi transformată cu acest prilej într-un spațiu de entertaiment ce va include zeci de activități muzicale, culturale, sportive și culinare.

Dream Family Festival este un concept nou de festival multidisciplinar și își propune ca, în cele 4 zile de evenimente, să le ofere copiilor, tinerilor si adulților experiențe de neuitat.

Artiști de renume, actori, magicieni, personaje de poveste vor încuraja familiile să se joace, să învețe, să se relaxeze, să experimenteze lucruri noi și să contureze amintiri frumoase împreună.

Spatiul de Festival va fi împărțit in 5 zone distincte: Enchanted Forest, Carnival Arena, Playground, Land of Mistery și ARENA de concerte.

Enchanted Forest este zona dedicată artei și creației unde se vor găsi galerie de artaă cinema în aer liber, teatru, ateliere de creație, pictură și  alte mesteșuguri.

Carnival Area este zona de carnaval pentru cei mici și mari. Vor fi prezente atracții de la carusel la masinuțe și montagne russe pentru copii.

Playground este zona de sport ce include volei, badminton, basket, tenis de masă, panouri de cățărări.

Land of Mistery este zona dedicată științei și misterelor. Aici se va afla  un laborator Virtual Reality, laborator de criminalistică, zonă de astronomie cu prezentarea instrumentelor astronomice, observații astronomice cu telescopul la Soare și petele solare, Lună, Venus, Jupiter, Saturn, cursuri de identificare și recunoaștere a constelațiilor, planetelor și stelelor principale.

ARENA reprezintă scena principală, unde vor susține concerte artiști precum Smiley, Ellie White, Irina Rimes, Andra Gogan, Gașca Zurli și alți invitați speciali.

Biletele și abonamente sunt puse în vânzare în rețeaua iabilet.ro și în magazinele partenere Iabilet.ro din țară. Un abonament valabil pentru o singură persoană pentru toate zile de festival (21-24 iunie) costă 60 Lei. Un bilet pentru o singura zi costă 40 lei/persoană, iar Abonamentul Family (3 persoane) pentru toate zilele de Festival costă 140 Lei. Abonamentul Family (4 persoane) pentru toată durata Festivalului costă 160 Lei. Au mai fost puse în vânzare Abonamente VIP, pentru o singură persoană, în valoare de 350 Lei pentru toată durata Festivalului. Acest tip de abonament garantează locul de parcare și acces la zona VIP, situată în apropierea scenei.

Copiii sub 5 ani beneficiază de intrarea gratuită. Accesul minorilor (0-18 ani) în cadrul festivalului se va face doar în prezența a minim un adult (părinte). Mai multe detalii pe www.dreamfestival.ro și pe www.facebook.com/DREAMFamilyFestival/ .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *