Connect-R, alături de soția sa în cel mai recent clip al său, „Vinovat (Special Guest Misha)”

Foarte multă culoare, energie, dar și emoție se regăsesc în noul clip lansat de Connect-R, „Vinovat (Special Guest Misha)”, în care artistul a filmat și a cântat alături de soția sa. Cu un ritm care invită la dans, dar și cu o poveste de iubire complicată, țesută în jurul unei avalanșe de trăiri, piesa reprezintă și prima colaborare a lui Connect-R cu Global Records.

Connect-R – Vinovat (Special Guest Misha)

„Este o piesă cu multă energie și un vibe aparte. Totodată cred că se vor regăsi în povestea ei foarte mulți, pentru că fiecare dintre noi a trăit la un moment dat ceva similar. Cu toții am fost și vinovați, dar și acuzați. Fiecare trebuie însă să își învețe propria lecție, iar eu cred că nimeni nu trebuie să se se schimbe, ci mai degrabă să se vindece. Iar cheia este acceptarea”, spune Connect-R.

„Vinovat (Special Guest Misha)” a fost compusă de Connect-R și Alex Cotoi și produsă de Alex Cotoi și Tudor Ion, în vreme ce clipul este semnat de Alex Ceaușu.

Connect-R este un artist complet, iar de-a lungul carierei a experimentat atât rolul de cântăreț, cât și pe cele de compozitor, actor, prezentator TV, dansator sau producător. La numai 8 ani era deja un talentat dansator, apoi, la 15 ani, hip-hop-ul a devenit una dintre marile sale pasiuni. A intrat pentru prima dată în atenția publicului în 1997 ca vocalist și mai târziu ca membru al formației hip-hop RACLA. A avut de-a lungul anilor colaborări cu Loredana, Arsenium sau Simona Nae și de fiecare dată a adus pieselor amprenta sa de R’n’B condimentat cu rap Jamaican. În vara lui 2012, Connect-R a lansat „imnul verii” odată cu piesa „Vara nu dorm”, care s-a menținut pe primele locuri timp de 22 de săptămâni. Următoarele piese, „Dă-te-n dragostea mea” și „Tren de noapte”, au devenit și ele hit-uri. Are trei albume lansate până acum: „Dacă dragostea dispare” (2007), ”From Nothing to Something” (2012) și „Drăgostit” (2016).

Global EntertainmentGlobal Records, casă de discuri, Global Booking, agenție de impresariat, și Global Influencers, agenție de influencers marketing, reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nucă, Karmen, Lucia, MIRA, Lori Ciobotaru, Vanotek și influenceri de referință precum Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Codin Maticiuc, BRomania, Flick, Laura Giurcanu, Selly și mulți alții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lumea Presei, lumeapresei.ro