Drum lin printre stele, Carmen Stănescu!

Dacă și-ar fi început cariera în anii 2000, s-ar fi spus că este noua bombă-sexy a micului ecran. Norocul ei a fost că a văzut lumina zilei la începutul secolului trecut și a crescut într-un București nealterat, în care femeile primeau respectul cuvenit și se bucurau de aprecieri decente din partea bărbaților educați.

 Crescută într-o familie bună, Carmen a ales drumul artistic la sugestia lui nenea Lică, fiu de preot, om de-o veselie molipsitoare şi iubitor de teatru, care avea să fie și primul admirator ale celei care avea să devină una dintre frumusețile scenei românești.

Primul lucru și unul dintre atuurile de care s-a bucurat întreaga sa carieră a fost aspectul său fizic. Carmen Stănescu a fost o femeie frumoasă. Chiar foarte frumoasă, iar apariția sa pe scenă și ulterior pe micile ecran au frânt multe inimi ale domnilor, care veneau special să o vadă. De unde moștenea superba înfățișare? “Tata, mama, frumoşi, m-au făcut frumoasă; cinstiţi, m-au făcut cinstită; harnici, curaţi, ordonaţi, m-au făcut la fel”, spunea regretată actriță în debutul memoriilor sale.

În prima sa apariție tv, în rolul doamnei locotenent din „Doi vecini” i-a hipnotizat pe colegii săi de platou, printre care se aflau și reputații Grigore vasiliu Birlic sau Ion Lucian, iar în scurt timp, Stănescu a devenit una dintre cele mai dorite femei ale epocii în România.

Sute de bărbați i-au făcut curte, însă doar unul a ajuns la inima fiicei de avocat. Damian Crâșmaru, un artist tânăr dar foarte promițător avea să-i devină iubit și apoi soț, acesta fiind singurul bărbat din viața celei care a fost Carmen Stănescu.

Actrița Carmen Stănescu a murit, joi (12 aprilie), la vârsta de 92 de ani. Ultimele luni din viața îndrăgitei artiste au fost un chin. Ajunsă la o vârstă înaintată, aceasta nu mai putea să meargă pe picioarele ei. Actrița a fost înmormântată sâmbătă la Cimitirul Reînvierea.

carmen stanescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lumea Presei, lumeapresei.ro