Miercuri, de la ora 21.15, la Antena 1, Rodica Popescu Bitănescu joacă alături de Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin în ”Băieți de oraș”
Îndrăgita actriță Rodica Popescu Bitănescu este invitat special în episodul șase al serialului ”Băieți de oraș”, difuzat miercuri, de la ora 21.15, la Antena 1.
Așa cum telespectatorii Antena 1 s-au obișnuit deja, în fiecare nou episod al serialului este câte un invitat surpriză. Și personajul pe care cunoscuta actriță Rodica Popescu Bitănescu îl interpretează cu mare măiestrie este la fel de surprinzător ca și prezența ei în ”Băieți de oraș”.
Comicul de situație și ironia nu vor lipsi nici de această dată, ele împletindu-se de minune în scheciurile pline de neprevăzut gândite de Mihai Bendeac.
Prin ce provocări incredibile vor trece îndrăgitele personaje Roby Roberto, Daniela, Malone, Gina, Dorian, Renatta și Bălan, în cel de-al șaselea episod al serialului ”Băieți de oraș”, telespectatorii vor vedea miercuri seara, de la 21.15, la Antena 1.