Un artist a căzut de la etaj după ce mascaţii au intrat peste el
Violoncelistul Adrian Naidin a suferit mai multe politraumatisme după ce a sărit de la etajul apartamentului în care locuia. Incidentul de-a dreptul bizar s-a petrecut miercuri dimineaţă după o acţiune a mascaţilor, care şi au intrat în apartamentul violoncelistului. Speriat, bărbatul a crezut că este atacat de bandiţi şi a vrut să scape, sărind de la etaj.
Naidin a scris pe Facebook că a ajuns la spital “din cauza incompetenţei unor poliţişti” care i-au spart uşa din greşeală.
“Prieteni, concertul din dată de 10 octombrie se amână. Mă aflu la spital din cauza incompetenţei unor poliţişti. În această dimineaţă, o patrulă de intervenţie mascată a poliţiei a descins la unul dintre vecinii mei. Din păcate, oamenii legii au greşit uşa şi au crezut că uşa de acces în apartamantul meu dă către un răi al drogaţilor, deci au spart-o şi au intrat peste mine. Fiind luat din somn şi fiind în stare de şoc, crezând că au intrat nişte bandiţi peste mine, am încercat să scap, dar am căzut pe geam, de la etaj. Am fost transportat la spitalul Elias de urgenţă şi o echipa de medici se ocupă în clipă de faţă de fracturile mele. Ştiu că spectacolul din dată de 10 este aproape vândut, urma să aflaţi de planuri viitoare, concertele pe care le pregăteam, de CD-urile pe care intenţionez să le lansez şi multe altele. Am transmis acest mesaj impresarului meu pentru a fi adus la cunoştinţă dumneavoastră. Nu aş vrea să mă transform într-un caz senzaţional. Voi reveni curând cu ştiri despre starea mea de sănătate”, a scris violoncenistul pe Facebook. Artistul se află internat în spital.