EXPOZIȚIE DE PICTURĂ PAUL SURUGIU – FUEGO – FLORI DE ROUĂ
În perioada 1 – 10 iunie 2016 va avea loc prima expoziție de pictură a artistului Paul Surugiu-Fuego, denumită „FLORI DE ROUĂ”, la Casa de Licitații GOLDART din București.
În premieră, interpretul Paul Surugiu își prezintă operele într-un cadru special, demonstrând astfel că nu doar muzica este cea care-l recomandă. Arta plastică reprezintă pentru el un nou mod de exprimare și o posibilitate concretă de a ajuta. În luna octombrie 2015 lansa proiectul „ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET”, o inițiativă care-și propune să sprijine marii artiști ai României, ajunși, din diverse motive, într-o situație dificilă, dar și tinerele talente.
Astfel, majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor realizate de Paul Surugiu merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În 8 luni, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 40 de cazuri, printre care amintim artiști mari precum Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea, Elisabeta Preda, Petru Demetru Popescu, Ioan Voicu, Gheorghe Urschi și mulți alții.
Veți descoperi poezia tăcută a culorilor, într-un exercițiu de introspecție a artistului Paul Surugiu, care pictează cântece și ascultă povești ale picturilor. Colecția de față, „FLORI DE ROUĂ”, simbolizează formele naturii în starea lor imaginară, ca și cum ar fi originea a tot. Cu neclaritate, din culori multiple, începuturile parfumate, florile discrete, sub forma fragilă, ne dau avânt, ne sădesc bazele unor frumoase amintiri. Și chiar dacă cele de pe urmă nu se vor concretiza, florile vor fi mereu, cea mai frumoasă amintire, când o umbră va fi plăcerea. Cu romantism, tehnica lui Paul Surugiu ne introduce într-o poveste, multicoloră, difuză, care transmite sinceritate și onestitate din punct de vedere artistic.
“ Pictura e o terapie ce-mi dă putere. Expoziția „FLORI DE ROUĂ” este lumea mea de culoare, un univers paralel al activității mele. Pictura îmi arată că în artă nu există nicio regulă. Pot să mă joc cu forme, culori, idei. Mă relaxează și-mi dă posibilitatea de a găsi noi și noi simboluri. Mă împlinește, simt că mă deconectează de toată nebunia și vă încurajez și pe voi să faceți altceva atunci când aveți timp.
Am pus suflet în nașterea operelor mele și mă pot mândri cu niște timp investit cu folos. Cu pictura pot naște lumi noi, culori noi și știu că la un moment dat, una dintre creațiile mele va sta pe un perete și va fi admirată, nu neapărat pentru frumusețe, ci pentru sinceritatea și pasiunea puse în realizarea ei. “ ( PAUL SURUGIU – FUEGO )
Iubitorii de artă, oamenii ce-și doresc să sprijine acest proiect nobil, specialiștii dar și publicul larg căruia expoziția i se adresează în egală măsură sunt invitați să viziteze Casa de Licitații GOLDART din București, Str. I. L. Caragiale 7 bis, de pe 1 pe 10 iunie, după următorul program – de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00, sâmbata:11.00 – 15.00. Intrarea este liberă. Pentru detalii intrați pe www.artbyfuego.ro, http://goldart.ro/ , dar și pe paginile de Facebook ART BY FUEGO și Paul Surugiu – Fuego .
Felicitari artistului Paul Surugiu-Fuego pentru aceasta initiativa,de a ajuta marii artisti ajunsi la o varsta in care isi duc cu greu traiul dar si tinerele talente, prin pictura, cu ajutorul acestui maret proiect al sau ART BY FUEGO – ARTA PENTRU SUFLET!!Picteaza din suflet pentru suflet…Bravo lui si mult succes expozitiei, sunt convinsa ca o sa fie un mare succes!!!
Toata stima si respectul pentru acest om minunat, Paul Surugiu -FUEGO! Un artist complet care iubeste arta si frumosul, un artist care tot ce face, face cu multa pasiune si perfectionism. Un artist care s-a ridicat numai prin munca, seriozitate, daruire si iubire fata de semeni lui. Merita din tot sufletul toata stima si respectul nostru.. FelicitĂri, Paul Surugiu ! Felicitări ART BY FUEGO si mult succes in continuare! Mergeti la spectacole acestui Artist.. si va garantez ca, nu veti regreta .. indemn pe toti cei care au posibilitatea sa mearga la Expozitia de Pictura “FLORI DE ROUĂ” deschisa In perioada 1 – 10 iunie 2016 la Casa de Licitații GOLDART din București.
Mereu am spus-o și o repet: Dumnezeu mă iubește! O face prin oamenii pe care mi-i trimite , care îmi sunt alături. Calitatea lor umană mă duce cu gândul la iubirea pe care Dumnezeu o are pentru mine. Cu ceva timp în urmă o astfel de dovadă a iubirii Lui Dumnezeu a fost întâlnirea cu Paul Ciprian Surugiu, cel pe care toată lumea îl știe după numele lui de scenă – Fuego. Un artist complet și complex care își iubește meseria, care iubește arta și frumosul, care arde pentru artă și frumosul ei. Un om de o simplitate și bun simț cum rar îți este dat să întâlneșiti. Un om care își pune pasiunea lui, pictura, în slujba semenilor săi. Un om care dă lecții de omenie celor care au și uită că o mână întinsă la nevoie cuiva este plata pe care o ai în Cer. Un om care îi ajută și pe alții să creadă în ei și în visurile lor. Un om care acum își îndeplinește visul – acela de a avea prima lui expoziție în calitate de pictor. Viața este făcută din vise! Avem vise , luptăm pentru a le împlinii! Așa cum Ciprian și-a împlinit un vis, vă doresc tuturor să visați , să luptați și să vă împliniți visul, oricare ar fi el. Dacă aveți drum prin București în perioada expoziției …. nu ezitați să o vizitați. Veți vedea un suflet pus pe pânză, transmitere de frumos…iar dacă credeți că ce vedeți nu înțelegeți , lasați-vă inima să privească… Ea va pătrunde în esența lucrărilor realizate de Paul Ciprian Surugiu – Fuego. Seara plină de frumos!