Radhu, pe urmele Innei în Mexic
Singurul cântăreţ român care a îmbrăţişat cumbia, gen muzical originar de pe coasta caraibă a Columbiei, găsit şi în Panama şi răspândit în ţări hispanofone precum Argentina, Mexic şi Peru, a fost remarcat de producătorii mexicani şi foarte curând va lansa şi prima piesă în colaborare cu aceştia. Astfel, după Inna, Radhu e al doilea român care cucereşte piaţa muzicală din Mexic.
„Artista noastră e foarte iubită în Mexic. În interviurile pe care le-am acordat presei de acolo, am fost întrebat de INNA. Până în prezent n-am cunoscut-o, însă sper să ne întâlnim în concerte, poate chiar în Mexic”, a declarat Radhu pentru ziarulring.ro. Muzica lui Radhu a fost descoperită de câţiva actori de telenovele şi la scurt timp a fost contactat de reporterii „Televisa”, fiind acum intens promovat în cele mai importante publicaţii din Mexic şi din America Latină („El Sol de Mexico”, „Playboy Mexico”, „El Grafico”, „Terra Mexico”, „20 Minutos”). Mai mult, în această toamnă, Radhu e aşteptat în Mexic, unde va participa la câteva emisiuni şi va susţine câteva concerte. Piesele cumbia cântate de Radhu se bucură deja de succes în Mexic, fanii fredonând piesa „Quimera”. În curând va lansa atât pe piaţa muzicală din România, cât şi pe cea mexicană o nouă piesă în colaborare cu un important producător mexican, Hugo Perez (care lucrează cu sora Thaliei, Laura Zapata). „M-am bucurat că am fost contactat de producătorii mexicani şi promit o piesă ce va cuceri şi inimile românilor. Odată cu vizita mea în Mexic, voi filma şi un videoclip al piesei pe care o voi lansa foarte curând în România”, a declarat Radhu.
Cântă despre dragoste
Genul său muzical e foarte apreciat la petrecerile private din România, dar mult mai căutat în afara ţării. Radhu a debutat de la 12 ani cu melodii de dragoste, gen cu care rezonează cel mai bine. „Eu cânt mai multe genuri de cumbia, am luat din toate pentru că trăirea e aceeaşi: de bucurie, de viaţă plină, ca la orice muzică tropicală de altfel, pentru că este o muzică tropicală, caldă… Cum la ei e tot timpul vară, aşa am încercat şi eu să aduc la noi o vară permanentă şi curată pentru inimi şi suflete. Piesele mele sunt, în primul rând, de dragoste, că aşa-i frumos să exprimăm cel mai delicat sentiment din lume”, spune Radhu despre muzica lui.